x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sindromul de aşteptare

Sindromul de aşteptare

de Tudor Octavian    |    04 Sep 2011   •   21:00

Cand vorbim de stres, vorbim de o stare care se intampla peste ce putem indura. Dar tot o forma de stres e si asteptarea a ceva nestiut ce urmeaza sa se intample. E un stres ca asteptam de douazeci de ani sa se intample un mai bine, dar in ce ar consta acest mai bine, cei mai multi dintre romani nu stiu. Asteptam un lucru bun, dar cum sa fie el, in ce masura va fi mai bun ca altele si cand va fi mo­men­tul, nimeni n-ar putea sa spuna.

Ar fi mai mult decat interesant, ar fi esenta problemei sa stim, la modul statistic, ce definitie are mai binele la romani. Cum trebuie sa fie casa la care ravneste romanul mediu, cat de mare sa fie castigul si ce decide sa faca romanul mediu cu acest castig multumitor pentru toata tara. Daca tot ne-am pus, ca natie, pe asteptat macar, sa stim clar ce. Un raspuns simplu la intrebarea "Ce vrea romanul?" ar parea sa fie: Ce nu are. Numai ca raspunsul este ecoul prezentului lui: vrea ce n-a avut. Util ar fi sa stim nu ce vrea romanul, ci ce-i trebuie romanului ca sa aiba motive sa astepte cu temei un trai mai bun.

L-am abordat sub aceste auspicii pe un profesor care mi s-a marturisit cu o unda de mandrie, ca si cum razbuna astfel o speranta neimplinita, ca el nu mai asteapta nimic de la nici o guver­na­re. Logic ar fi fost sa-l intreb daca stie si ce asteapta o guvernare buna de la el. Dar intrebarea ar fi semanat a cinism. Cand i-am cerut sa detalieze motivele resemnarii, ele nu se refereau la starea sa, ci la starea profesorimii in intregime. Asteptarea era una de grup. Dar si aceea fara un contur si un termen de implinire.

Nu-s putini semenii care isi construiesc anii ce vin conform cu o idee. Aceasta idee inseamna directie, mijloace, etape, abilitate, sanse atent calibrate si un punct de sosire. Toate astea n-or sa le asi­gure niciodata o guvernare, oricat de preocupata ar fi ea de soarta tuturor cetatenilor. Profesorul in chestiune punea la baza resemna­rii sale faptul ca avea un salariu mic. Dumneata, l-am intrebat, vrei sa ai un salariu mai mare sau sa castigi mai mult? Sunt doua treburi diferite. Ca profesor, salariu mai mare n-o sa ai prea curand, dar daca vrei sa castigi mai mult, atunci hotaraste-te! In acest punct al discutiei, i-am cerut sa revina asupra resemnarii si sa precizeze de la cine nu mai asteapta nimic: de la Guvern? De la minister? De la sindicat? De la modul in care trebuia sa-si faca meseria? Sau de la el insusi?

Oamenii cu realizari convin­ga­toare in cele mai neprielnice vremuri intorc toate intrebarile catre ei insisi. Aici, in tine, cand cauti indarjit, gasesti.

×
Subiecte în articol: editorial