x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sindromul de fidelitate

0
Autor: Tudor Octavian 13 Aug 2009 - 00:00
Loialitatea, fidelitatea, slujirea necondiţionată a memoriei unui mare om sunt exagerări ale nevoii de bine, de stabilitate şi, la urma-urmei, de normalitate, care, într-un climat social viciat, par neajunsuri ale firii. Într-o lume a trădării şi a inconstanţei afective, fidelitatea faţă de o idee e la jumătatea distanţei dintre slăbiciune şi sindrom.

Caricaturistul şi omul de mare cultură Ion Barbu stăruie, de decenii, la instituţionalizarea, pe palierul valorilor naţionale, a creaţiei literare şi a memorialisticii lui I.D. Sârbu. Nu cunosc un alt român care să-şi fi făcut din cinstirea unui vecin - fiindcă I.D. Sârbu e, ca şi Ion Barbu, cetăţean al Petrilei - un scop pentru toată viaţa. Ion Barbu lucrează la monumentul de sentiment şi preţuire al romancierului întocmai unui dedicat mistic, ţinându-şi propria-i operă în al doilea plan. Ion Barbu editează scrierile lui I.D. Sârbu, îngrijeşte de familie, îi dedică scriitorului festivaluri artistice, îi ilustrează opiniile despre artă şi viaţă, îi alcătuieşte selecţii de aforisme şi citate de ţinut minte, a făcut o fundaţie, un jurnal, a creat un premiu naţional I.D. Sârbu, practic a constituit un complet al mijloacelor artistice în uz şi neconvenţionale, prin care amintirea unui om de seamă poate fi pusă în relaţie cu realitatea culturală şi politică imediată. Nici Muzeul Literaturii Române, nici alte întreprinderi româneşti ale spiritualităţii nu pot rivaliza, în devotament, ingeniozitate şi iubire pentru subiect cu Ion Barbu. Uneori, această îndârjire evlavioasă mă sperie, pentru că mă obligă să-mi compar simţămintele cu  ale sale şi să mă descopăr plin de pauze. Nu cunosc un al doilea om de acţiune în cultură care să fi investit, cu o ardoare comparabilă cu a lui Ion Barbu, din banii familiei şi din câştigul pe antologiile de caricaturi pe misiuni închinate gloriei lui I.D. Sârbu. Mă întreb chiar dacă energia aceasta recuperatoare şi sacralizatoare nu are şi o motivaţie  resurecţională. N-ar fi pentru prima oară, în istoria unei culturi, când existenţa şi creaţia unui contemporan devin un prilej de luptă, pentru urmaşi şi discipoli, o luptă cu întreaga societate. Ion Barbu pare să-şi fi creat o cruce de dus în spate, în numele unei întregi comunităţi neglijente cu valorile. Unele dintre soluţiile lui Ion Barbu şochează prin ingeniozitate în simplitate. Nici un învăţător şi nici un profesor din România nu şi-au propus, ca Ion Barbu, să însemineze minţile unor mulţimi de copii cu numele lui I.D. Sârbu, în condiţia acestuia de reper moral şi artistic.

Iar ca lucrarea să fie activă în timp, Ion Barbu a publicat mai multe cărţi, pliante şi culegeri de imagini, cu participarea nemijlocită a sute de desenatori şi cugetători şcolari din Petrila-mamă. Ultima sa carte chemându-se programatic şi cu un dram de ironie academică "Recurs la metoda copilăriei lucide".

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de