x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sindromul Monte Cristo

0
Autor: Tudor Octavian 13 Iun 2005 - 00:00
Sindromul Monte Cristo


Subiectul predilect al filmelor de categoria B si C, dar si al multor productii cu pretentii e razbunarea.

Cel slab e lovit acolo unde suferinta e nimicitoare, insa invinsul, intocmai contelui de Monte Cristo, se trezeste din morti si-l pedepseste pe omul rau. Spun subiectul si nu tema, deoarece trama e aceeasi in mii de pelicule fara variatii la esenta. Solutiile, pentru ca intoarcerea intre vii a celui socotit mort sa tina publicul intr-o excitatie partizana, sunt diferite de la scenariu la scenariu, insa mecanismul psihologic e perfect in unicitate, dovada ca spectatorul nu oboseste. Pana si oamenii care n-ar avea practic nimic de razbunat - cu exceptia poate a unei vieti cenusii - se transpun, ca sub hipnoza, in starea eroului care a disparut un timp, ca sa se intoarca atunci cand pana si calaii sai l-au uitat. Monte Cristo a suferit ani de-a randul recluziunea maxima intr-o inchisoare-fort. In nu stiu care film, napastuitul deschide ochii miraculos dintr-o coma prelungita. In altul, el e un vagabond amnezic, care isi recapata pe neasteptate memoria. De fapt, in toate e vorba de revenirea dintr-un neant, de o improbabilitate maxima, biruita prin cateva mijloace la indemana tuturor: rabdarea, calirea vointei, cultivarea nevoii de revansa, calculul amanuntit al surprizei. E sindromul Monte Cristo, minus comoara abatelui Faria.

Am vazut mai multe versiuni cinematografice ale romanului lui Alexandre Dumas rezonand la simtirea artistica a catorva generatii. La ultima dintre ele m-am intrebat de ce e bun subiectul pentru toate varstele, de ce nu se toceste? Raspunsul vine chiar din multimea adaptarilor. Nu s-ar produce atatea filme cu razbunari daca n-ar exista un climat de intampinare favorizant.

In tarile din estul Europei, fiecare are ceva de razbunat. Cei mai multi nici nu ne dam seama ca starea sufleteasca proasta pe care o avem tot timpul e din aceea ca nu am apucat sa razbunam nici una dintre neimplinirile in care am crescut si am trait.

M-am gandit la un moment dat sa scriu un scenariu de film cu povestea lui Monte Cristo, in varianta nevoii de razbunare pe cei care in 1990 ne-au facut rau si au ramas si azi necunoscuti. Am regasit de curand bruionul pe trei pagini al acelui scenariu, pana la urma nescris, si m-am ingrozit de ce gandeam in anii ’93-’94. Contele de Monte Cristo fusese un barbat inalt si aratos, pe cand razbunatorul meu, scund, urat si bolnavicios, parea nascut sa nu fie iubit nici macar de cei pe care voia si reusea sa-i razbune. Dupa ce lichida un mare numar de vinovati si de odiosi ai Revolutiei, razbunatorul meu slab, marunt si ofticos, era refuzat ca erou, deoarece nu arata ca un erou. Arata exact ca oamenii pe care crezuse ca-i razbuna. Fapt care le amintea acestora ca nu suntem egali nici in razbunare. Ca si aici exista privilegiati.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   cristo,   monte,   monte cristo

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de