Singurătatea, boală fără pilule

Mi-a telefonat Nicolae Păsărin, poştaş în comuna Ghiroiu din Vâlcea. Nu mi-a cerut nimic, doar m-a rugat să urez “Mulţi Ani” Victoriei Enescu la împlinirea vârstei de o sută de ani. Părăsită de toată lumea în cătunul Dălureni, rămas doar cu cinci locuitori vârstnici, vine din când în când la poarta ei strâmbă doar poştaşul, nimeni nu-i trimite vreo scrisoare, dar poştaşul îi dă doar bineţe. La 99 de ani a găsit-o culegând corcoduşe să hrănească găinile, încă mai dădea cu sapa. Năpasta s-a jucat cu destinul Victoriei Enescu: i-a murit mama când avea doi ani, e văduvă de război, singurul fiu s-a prăpădit la 57 de ani şi bătrânei îi ţiuie urechile de singurătate. Superbe versurile lui Adrian Păunescu în poezia “Nimeni nu e singur pe pământ”: “Singur stai în casă şi gândeşti/ Că eşti singur fără mântuire,/ Dar în pragul casei părinteşti/ Se aude-un greierat subţire.// O scrisoare-ţi foşneşte-n mâini,/ Un poştaş la uşa ta mai bate,/ Latră-n depărtare nişte câini/ N-ai să mai cunoşti singurătate”. Cumplită boală e singurătatea. Şi nu există pilule împotriva singurătăţii. O puzderie de sate s-au golit de oameni, câte un bătrân îşi mai poartă paşii grei pe o culme de deal, tinerii au plecat în cele străinătăţuri să caute de muncă. S-a năruit familia de români din pricina lipsei locurilor de muncă. Copiii izbucnesc în plâns când aud cuvântul “mamă”, îi pustieşte dorul de părinţii aflaţi la mii de kilometri, mama în Italia, tatăl în Spania. Fără părinţi alături, este şi salvatorul Emanuel, băieţelul cu privire timidă, frământându-şi mâinile când televiziunile îl numesc cu îndreptăţire Erou. Cu puterile mici de copil de doar şase ani şi-a luat în braţe surioara de cinci luni şi de mână a apucat cealaltă soră de trei ani şi s-a strecurat pe lângă barajul de flăcări, fugind desculţ pe uliţă. Pompierii care înfruntă flăcările salvând o viaţă sunt decoraţi. Ce medalie merită copilul providenţial pentru ceilalţi doi micuţi? Îşi doreşte de Crăciun doar o casă, cea veche e scrum. Nişte inimi bune, profesorul Dan Voiculescu, ziariştii Trustului Intact, Fundaţia “Mereu aproape” au sărit imediat în ajutor şi, în câteva ore, copiii fără acoperiş şi cu hainele fumegânde au primit o casă nouă şi toate cele. Erau cei trei copii din Vaslui în grija bunicilor, căci mama şi tatăl trudeau în depărtări pentru câteva sute de euro.