x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Singurătatea nu este independenţă

0
Autor: Adrian Severin 25 Aug 2009 - 00:00
Pentru a cunoaşte un popor nu este suficient să îi cunoşti istoria. Trebuie să cunoşti şi felul în care el doreşte ca străinii să îi cunoască istoria. Călătorind în Finlanda am observat cum ghizii insistau asupra faptului că ţara lor şi-a plătit toate datoriile de război atât faţă de Rusia, cât şi faţă de SUA. Ulterior, într-o discuţie cu câţiva turişti americani constatam că informaţia privind achitarea datoriilor finlandeze îi impresionase profund.

Aceasta cu atât mai mult cu cât implicarea finlandezilor în războiul mondial fusese consecinţa logică a agresiunii comise anterior de Stalin. Atunci, Finlanda a fost singură în faţa unui inamic care avea să devină aliatul Americii. ("Să rezistăm ca finlandezii!" - insistase zadarnic Nicolae Iorga în Consiliul de Coroană în care România decidea abandonarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Refuzul modelului finlandez a lăsat fără bază moral-politică încercările românilor de a repara efectele istorice supravieţuitoare morţii juridice a Pactului Molotov-Ribbentrop.)

Cărţile de istorie ale românilor probează că, în contrast cu finlandezii, aceştia se mândresc cu lideri care şi-au lichidat datoriile financiare (multe contractate în scopul obţinerii prin mită a protecţiei străine) pe calea lichidării fizice a creditorilor. Corupţie, înşelarea protectorilor şi trădarea aliaţilor; clientelism, lupte intestine şi recurgerea la sprijin extern pentru reglarea rivalităţilor interne, toate definind o artă a supravieţuirii ca naţiune independentă: iată tradiţia exhibată de români.

Ea demonstrează un defazaj cultural în care îşi găsesc originea nu doar încercările de modernizare avortate, ci şi tentativele ratate de integrare în spaţiul occidental. (Nu este de mirare că aceiaşi ghizi finlandezi atrag atenţia turiştilor să se păzească de "hoţii români".) Evident, Occidentul euro-atlantic nu este templul cinstei şi al onoarei, al altruismului şi loialităţii. El a exportat vicii sau a generat multe din viciile Orientului. Actuala criză globală îşi are originea în lipsa de transparenţă, lăcomia şi iresponsabilitatea operatorilor economici occidentali, după cum fundamentalismul islamic este şi consecinţa colonialismului şi neocolonialismului occidental.

Simplul fapt că Occidentul ocultează aceste păcate probează însă că altele sunt valorile sale. România are un model care o face nu doar diferită şi suspectă, ci chiar greu compatibilă cu familia euro-atlantică. Cazurile EBA, Ridzi, Udrea, Mircea Băsescu sunt dovada defazajului cultural al românilor nu prin tehnica fraudării, ci prin lipsa revoltei populare la aflarea ei şi mai ales prin lipsa oricărei preocupări din partea protagoniştilor de a-şi ascunde urmele. Revoluţia română din 1989 a venit din suprastructură şi a rămas în suprastructură.

Baza societăţii, bulversată de tranziţia de inspiraţie occidentală, sub aspect cultural, şi de implacabila acumulare primitivă de capital care a şocat egalitarismul româneasc, sub aspect economico-social, s-a depolitizat abandonându-şi soarta neo-cezarismului prezidenţial. Asocierea cu acesta a permis cleptocraţilor centrali să îşi pună la adăpost averile şi oligarhilor locali să îşi consolideze puterea dezarticulând statul.

În anii ‘90, mult hulita elită politică românească a reuşit să asigure intrarea României în NATO şi în UE, în pofida româno-scepticismului euro-atlantic şi indispoziţiei ruso-asiatice. Defazajul cultural pe care l-a conservat elita emergentă în al doilea deceniu postcomunist, spre a-şi proteja spaţiul de manevră, face însă ca această asociere să nu fie definitivă. România nu este grădina Occidentului, ci curtea lui din spate. Acolo unde aruncă gunoaiele nu numai stăpânii casei, ci şi trecătorii sau vecinii. O curte pe care oricând o poţi ceda unui alt "speculator imobiliar".

Scandalurile interne şi externe îl lasă rece pe Cezar nu numai pentru că într-o ţară depolitizată nimic nu compromite, ci şi pentru că străinătăţii nu îi mai pasă de ceea ce se întâmplă în România. România nu mai intră în calculul strategic al actorilor regionali sau globali. Ea este, în fine, "independentă"; adică pe cont propriu. Pentru finlandezi, singurătatea de altădată se regăseşte în solidaritatea de acum; rezistenţa de ieri în independenţa de azi. Pentru românii "descurcăreţi", independenţa este o formă a singurătăţii. Asta-i viaţa!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de