x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Singurătatea României europene

0
Autor: Adrian Severin 07 Apr 2009 - 00:00

La începutul anilor '90, România postceauşistă încerca să îşi refacă legăturile pe piaţa financiară internaţională, în condiţiile în care vechiul regim o lăsase fără datorii externe şi cu o economie puternic capitalizată, dar lipsită de lichidităţi, învechită tehnologic şi construită în afara logicii de piaţă.



Un împrumut stand-by convenit cu FMI la o valoare relativ modestă avea mai ales rolul unei garanţii date programului de reformă al Guverului român, mărind spaţiul de manevră a României în negocierile cu creditorii privaţi şi încurajând investiţiile străine.

Urgenţelor româneşti FMI le-a răspuns cu greutate atât sub aspectul vitezei de reacţie, cât şi al sumei disponibilizate. Bucureştiului i s-a spus atunci cu cinism că lipsa datoriei externe este mai degrabă un dezavantaj decât un atu, întrucât nimeni nu are mai mare grijă de un debitor decât creditorii săi. Lipsită de creditori România trebuia să se descurce singură.

Cu aproape două decenii mai târziu, situaţia pare inversată. FMI insistă ca România să primească urgent un mare împrumut de care aceasta spune că nu are nevoie (sic!).

O campanie mediatică mincinoasă anunţase, în prealabil, că statul român este în pragul falimentului, societăţile de specialitate, profitând de vidul de reglementare internaţională, reduceau cotaţiile României, iar leul era ţinta unor atacuri speculative. în condiţiile în care criza financiară globală dusese deja la contractarea creditului, aceste manevre scumpeau şi mai mult împrumuturile externe, reducând totodată entuziasmul investitorilor.

Deşi solide financiar şi având piaţă de desfacere, societăţile româneşti începeau să gâfâie pe piaţa de capital.

Adevărul crud este că în ultimele luni România, membră a UE şi a NATO, s-a aflat singură într-un război economic pe care l-a încheiat prin capitulare. Scrisoarea de intenţie trimisă de Guvernul român FMI constituie, de fapt, actul de acceptare a condiţiilor păcii negociate cu acesta. Metafora că Acordul stand by - cel mai mare împrumut din istoria României - este o centură de siguranţă, iar nu una de salvare, nu poate ascunde realitatea.

Dacă cineva se salvează, acestea sunt societăţile Occidentului consumist, care au declanşat criza financiar-economică prin lăcomia, imprudenţa şi iresponsabilitatea lor, manifestate pe o piaţă mondială nereglementată şi încurajate de dogma neoliberală a capitalismului de pradă neocorporatist. Dacă cineva câştigă siguranţă, acesta este naţionalismul economic retrograd, exprimat prin politicile protecţioniste ale puterilor occidentale.

Ca o consecinţă a manierei radicale şi politic condusă în care restructurarea şi privatizarea au avut loc în Europa Centrală şi de Est postcomunistă, economiile ţărilor din această regiune - deci şi cea a României - sunt mai bine integrate în sistemul emergent al economiei europene decât economiile naţionale occidentale.

Nu mai puţin adevărat este faptul că cele dintâi sunt economii de filiale, subsidiare ale acestora din urmă. De aceea banii luaţi de la FMI şi pompaţi în economia română, bani care vor fi restituiţi din impozitele românilor şi prin reducerea nivelului lor de viaţă, vor servi mai ales redresării societăţilor-mamă din afară, în timp ce măsurile de protecţie a acestora nu vor servi României dacă nu sunt concepute într-un pachet coerent la scară europeană.

S-a apreciat că România este suficient de mare şi bogată spre a suporta o astfel de sarcină. Ea nu se va prăbuşi atât de repede în haos precum s-a întâmplat deja cu Lituania, Ungaria, Grecia. Dacă o va face, sacrificarea ei va servi celorlalţi.

Guvernanţii au rezistat cum au putut în contextul raportului de forţe dat, încercând îndulcirea condiţiilor spre a evita o criză socială. Rămân totuşi câteva lecţii de învăţat. România nu poate supravieţui decât în cadrul unei Uniuni Europene funcţionând pe baze federale, iar nu interguvernamentale.

În această federaţie de state naţiune ea trebuie să îşi câştige respectul şi influenţa care să îi permită evitarea distribuirii în rolul de balast bun de aruncat pentru ridicarea balonului comunitar. Spre a atinge ambele ţinte este nevoie de solidaritate naţională şi de scoaterea la înaintare a românilor apţi de afirmare europeană. Două premise care par imposibil de îndeplinit.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   româniei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de