x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sinistrul Blejnar şi penibila Vass pleacă

0
Autor: Dan Constantin 03 Mai 2012 - 14:23
Doua portdrapele ale basismului ies din scena. Este o consecinta a valului declansat de caderea guvernului MRU menit sa curete varful administratiei publice de figurile cele mai sinistre si penibile ale regimului. Blejnar s-a agatat de scaun chiar si atunci cand, intr-un tarziu, MRU a anuntat ca-l destituie. Motivul pentru care prim-ministru a luat o decizie asteptata, cu valoare de test, a fost cel mai bland posibil – neatingerea unui plafon de incasari la buget. Chiar si asa, Blejnar, cu o obraznicie proprie mitocanului cu pile mari, l-a contrazis pe MRU si, apoi, s-a autoinstalat intr-o functie din angrenajul Fiscului, chiar mai bine platita. Plecat dintr-un post obscur de agent fiscal, Blejnar a crescut ca o gogoasa in anii regimului Basescu, intrand pe un traseu al banilor fara socoteala construit sub protectia si in beneficiul initiatilor. Casatoria cu fata militianului Buzabrici si legaturile de prietenie cu oamenii din usa lui Basescu l-au facut pe Blejnar sa se creada imbatabil. Imunitatea data de regim colectorului-sef (de ce era numit "Regina?") l-a tinut pana acum in afara acuzelor DNA. Anchetele s-au soldat cu NUP-uri sau au fost pastrate de procurorii prevazatori pentru timpuri mai bune.

Pot sa-l uite insa zecile de mii de oameni, de la marii patroni la buticarii din colt, calcati de oamenii lui Blejnar si jecmaniti "la negru" pentru a strange cheagul necesar campaniilor electorale? Cu tupeu de smenar, seful Fiscului declara ca este hulit de presa pentru ca a avut curajul sa "intre in redactii", dar nu spune ca el a fost trimis sa-i amendeze pe ziaristii incomozi, ca o masura de represiune, impunand plati ilegale retroactive de TVA. Asta in timp ce marii evazionisti isi conduceau coloanele de cisterne cu petrol netaxat sub protectia fiscului si a vamesilor cotizanti la PDL. O rusine, pleaca, in fine, din sistemul finantelor!

Penibila Adreea Vass, cataratoarea cea mai performanta din Palatul Victoria, anunta si ea ca-si ia catrafusele. Plecarea este plina de ifose, asa cum i-a fost si sederea. Plimbata lui Stolojan lasa si ea in urma multa hartie consumata pentru construirea unor forme fara fond – comitii si comitete cu nume interminabile, grupe si intergrupe, module para si interguvernamentale facute sa mestece vorbe, bani si influente. Fiecare sughit al blondei trebuia consemnat ca o mare idee planetara venita de la salvatoarea economiei in picaj si anatomopatolog al crizelor fara leac.

Andreea Vass, care a avut acces neconditionat la informatiile sensibile si pregatirea deciziilor guvernului, pleaca din post cu tolba plina de sperante pentru mai binele jucatorilor de pe bursa unde, vai!, tocmai sotul si cumnatul sunt pe post de staroste. Nu si-a dat nimeni seama de incompatibilitatea grava in care s-a aflat ani de zile Andreea Vass cu Andreea Paul?

In stare sa infasoare in vorbe orice persoana neavizata, madam Paul Vass avea orgoliul sa fie considerata mintea premierilor pe care i-a consiliat, trufia ei nemasurata impingand-o spre marea cadere care, iata, a venit.

Blejnar si Vass pleaca in aceeasi zi din posturile platite de stat. Este o usurare pentru contribuabili ca nu-i mai stiu urcati in carca lor pe Sinistrul si Penibila. Nu de alta, dar daca tot cotizam la buget, macar sa nu dam banii cu scarba.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de