x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sinistrul stat de drepţi

Sinistrul stat de drepţi

de Victor Ciutacu    |    13 Apr 2011   •   13:18
Sinistrul stat de drepţi

161060-148.jpgAncheta în cazul Monicăi Iacob Ridzi a fost, în sfârşit, finalizată. Ţara poate răsufla uşurată. Fostul ministru al Trineretului şi Sportului va ajunge, după un an şi jumătate de anchetă, alături de câţiva din foştii săi subordonaţi, în sala de judecată; pentru faimosul caz "2 Mai”. Cu doar vreo câteva zile înainte, colegul ei de partid Dan Păsat a fost şi el deferit instanţei.

Acum câteva luni, Traian Băsescu îşi smulgea ultimele fire de păr din chelie, în direct la TVR, pe motivul umflat al vinovăţiei colective. Adică, pe înţelesul faimosului popor suveran care urăşte parlamentarii şi i-ar duce cu lăutarii către arest, frăţia transpartinică din Casa Poporului ar fi blocat exercitarea actului de justiţie, în pofida acerbei dorinţe de a face dreptate a unei mâini de oameni devotaţi şi dedicaţi cauzei. D-aia nu puteau anticorupţii lui Daniel Morar să-i trimită la bară pe cei doi pedelişti, că se ţineau complicii parlamentari la ei ca la urs. I-a întrebat cineva pe faimoşii regizori de la DNA, acum, când pe Monica Iacob Ridzi şi pe Dan Păsat nimeni şi nimic nu-i face imuni la aplicarea legii penale, cum au reuşit performanţele judiciare de a trimite dosarele la judecată fără s-o percheziţioneze informatic pe fosta şefă a tineretului pedelist, respectiv fără să-l aresteze preventiv pe parlamentarul de Giurgiu, cum au obţinut atât de necesarele probe? Dracu' cu cărţi i-a întrebat, vă spun eu!  Circul s-a desfăşurat în direct, fraierii au pus botul că regimul luptă din răsputeri împotriva corupţiei, iar oamenii ăia doi – vinovaţi sau nu de faptele imputate, să decidă judecătorii, că d-aia-s plătiţi de la buget – au fost demonizaţi că nu se predau benevol, legaţi între ei, de către rude, să nu mai consume statul frânghie cu ei, că-i criză. Casa de producţie DNA şi-a arătat încă o dată menirea.

Statul român a zămislit cu mâna lui – culmea, în numele nobilului obiectiv politic al aderării la spaţiul european comun şi democratic - un monstru intangibil. Care, prin reprezentanţi, se duce, se spovedeşte la Ambasada SUA (greţoasele cablograme Wikileaks, al căror conţinut nu a fost conetstat de nimeni, stau mărturie), anunţă în avans la stăpânire arestări la lot şi funcţionează ca o gardă pretoriană. Un monstru care devorează bucată cu bucată pântecele în care s-a dezvoltat. Iar toată lumea bagă umilă capul între urechi şi scuipă-n sân, la fereală de suflul terorii şi de zornăitul cătuşelor...

 P.S. Apropo, pe beneficiara directă a acţiunilor Monicăi Iacob Ridzi, augusta europarlamentară care s-a arătat în satul cu miniştri ca să ne anunţe că neamul ei politic ţine cu Emil Boc, au întrebat-o procurorii de sănătate, fie şi ca martor, sau jurisdicţia lor se-ntinde până la Bruxelles doar în cazul lui Adrian Severin?

×
Subiecte în articol: ridzi traian basescu Elena Basescu