x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sistem de irigații din fonduri europene - obiectivul zero al Guvernului

Sistem de irigații din fonduri europene - obiectivul zero al Guvernului

de Ionuț Bălan    |    16 Ian 2020   •   08:30

Cum rămâne cu adaptabilitatea? De ce credem noi că trebuie conservat un echilibru static, cel de acum? De unde știm că echilibrul climatic pe Planetă nu e dinamic și din punct de vedere al evoluției speciilor și mutațiilor acestora avem perioade când unele dispar și altele apar?

Echilibrul dorit nu e cumva whishful thinking, bazat pe neînțelegerea în profunzime a fenomenelor? De unde deducem că subțierea stratului de ozon are legătură în mai mare măsură cu poluarea generată de noi - și de aici ajungem repede la ideea că ne trebuie mașini electrice - în loc să fim conștienți că respectivul fenomen poate fi legat foarte bine de cauze exogene, de o "poluare" exterioară, cum ar fi de, de pildă, amplificarea radiațiilor cosmice? Oare nu se polarizează energii și se capacitează un adevărat aparat de "informare" pornind de la premise greșite?

Dacă ne-am lasă mai puțin influențați de marketing și propagandă și am prefera, în schimb, să urmărim emisiuni științifice am afla despre un fenomen care s-a numit mica era glaciară. În perioada 1250 - 1850 nu circulau automobile, nu fumegau coșurile fabricilor și nu decolau avioane și nave spațiale, dar a avut loc o modificare bruscă a temperaturii terestre. Oamenii de știință spun că din cauza scăderii activității solare și a creșterii activității vulcanice.

Dar oricare ar fi cauzele cert este că acum, când ne uităm pe fereastră, nu vedem pic de zăpadă. Ghețarii se topesc, Gulf Stream - curentul Golfului - cu rol important în modelarea climei, se încetinește. Pe coastele continentelor clima temperat - oceanică ar putea să n-aibă atât de mult de suferit, dar, în interior, țări precum Grecia sau Bulgaria ar putea să cadă victimele deșertificării.

România, din fericire, are un bazin hidrografic foarte bine diversificat și ca urmare a acestui fapt ar putea să nu împărtășească soarta celor din sud. Pentru asta însă “strategii de serviciu” ar trebui să lase deoparte vendetele și să apeleze pe scară largă la fonduri europene pentru construcția unui sistem de irigații. Acesta trebuie să devină obiectivul zero al guvernelor, ca să nu vorbim iarăși de mintea românului cea de pe urmă.

 

×