Slavă Domnului că eşti curvă!

Fata, risipită de acasă, se întoarce la mumă-sa, după ani, rujată, cu geantă care înlocuise paporniţa, puţind a parfumuri şi bunăstare. Calcă uliţa altcum şi trece pragul cu o ţanţoşenie de lenjerii ventilate. Fată, fată, zice ţăranca de-i dăduse naştere, mirată de câtă opulenţă etala fiica ei săracă, plecată jună din sat, tu te-oi fi făcut, Doamne iartă-ne, c.? Precis te-ai făcut c. Fata tace şi se uită împrejur, cu o superioritate mirată. Copila mea, trag nădejde că nu te-ai făcut c. Te-ai făcut, Doamne păzeşte-ne, c.? Ne paşte, vai de viaţa noastră, ruşinea şi blestemul ăsta? Bătrâna aproape că plânge, în faţa fiicei, întoarsă de la oraş în ţoale scumpe şi pendulând geantă din piei care nu s-au pomenit în sat. Un fel de, pentru a aduce bancul în zilele noastre, Vuitton. E o tăcere prelungă în care înţolita fiică priveşte împrejururile iar mumă-sa, îngrozită, cată spre ţoleturi, limuzină şi alifii de sprâncene. Ei bine, zice într-un târziu fiica, da, mamă, asta e, m-am făcut curvă. În acea clipă, pe chipul mamei se simte o dezlegare, o iluminare, o destindere, o astupare instantanee a spaimelor. Doamne, zice ea, slavă cerului, credeam că te-ai făcut comunistă.

E un banc din vremurile în care Băsescu era doar director general în Ministerul Transporturilor, ucenic al tranzacţiilor de mai târziu. Erau vremuri în care Udrea, pentru a alege la întâmplare un exemplu din lumea opulenţei politice de azi, lipăia prin Simineasca Buzăului, desculţă. Puterea de a te adapta sau a birui ţine de stimabil. Ce ne facem însă când norocul te aşază cu popoul pe banii (toţi) ai naţiei şi te apuci să-i toci şi risipeşti cu neruşinare? Ce ne facem când încurci buzunarele, când te crezi bancă naţională şi deschizi şi îmbogăţeşti conturi care n-au nicio atingere cu – las-o moale că măcăne! – interesul naţional?

În opoziţie cu cele de mai sus, aud că o cucoană avută, putred de înstărită, s-a mutat electoral de la cele şaptezeci de vile şi paişpe hoteluri pe care le stăpâneşte în Bucureşti sau străinătate, de la cinci şi cincisprezece stele, la minus stele într-un cartier muncitoresc din Roman. A înnebunit, mi-am zis! O fi o cucoană culturală care, asemenea lui Tolstoi, boierul de la Iasnaia Poliana, s-a pus pe împărţitul averii mujicilor, la bătrâneţe, neştiind ce să facă, apăsată de o remuşcare, cu moşiile. Trece la pustnicie şi se călugăreşte, apăsată de un disconfort sufletesc. Devenind babă, eliberată de avânturi amoroase, cucoana şi-a astupat pornirile şi se căieşte. Dacă, plăcându-i schivnicia, se va stabiliza între măturărese, donându-şi poşetele pentru construcţia unui cartier? Înainte a trimite aceste meditaţii redacţiei, le-am arătat unui amic. Tu, zice el, te referi la Udrea! Care Udrea, am răspuns, că-s multe. Ne-am despărţit supăraţi, pe o chestiune onomastică. El zicea că-i Udrea, eu că nu. Oricum, statul o săptămână la bloc îţi poate procura experienţe iar ieşitul în târlici la scară te alege. Poporul român, chiar şi cel din Roman, poate fi prostit cu un capot din diftină.