x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Slugarnicia din reflex si comunicarea!

Slugarnicia din reflex si comunicarea!

de Valentin Stan    |    12 Noi 2006   •   00:00
Slugarnicia din reflex si comunicarea!

Mie mi-e extraordinar in relatiile cu Monica Macovei, pentru ca uneori e capricioasa, e brutala, nu accepta si ideile altora. Mie mi-e greu. Dar in acelasi timp e de foarte multa buna credinta.

A mai ramas ceva de care sa nu fim mandri in Romania? O tara al carei Comisar european tocmai a plecat la Bruxelles sa-si ia in primire portofoliul "Multilingvismului"! O tara in care Presedinte e Basescu! Aflu din ziarul Adevarul, nr. 5082, din 8 noiembrie 2006, ca ministrul Justitiei, Macovei, a castigat "titlul de cel mai bun comunicator al anului", la Gala Premiilor Excelentei in Comunicare, din cadrul celei de-a patra editii a Saptamanii PR-ului Romanesc! Participarea ei fusese anuntata de Ministerul Justitiei in 6 noiembrie.

"Foarte bine", vor spune Fanii superbei comunicatoare Macovei, "eroina" a luptei impotriva coruptiei, cum o proclama jurnalistul inteligent si independent Christopher Condon, in editia electronica a publicatiei Financial Times, din 15 mai 2006! Nu-i asa ca sunteti mandri, alaturi de Oana Popescu, jurnalist independent si inteligent de la Cotidianul, care observa, intr-un articol din 7 august: "Potrivit unui oficial avizat din interiorul CE, care ne-a solicitat anonimatul, Romania are, de fapt, un singur candidat viabil la postul de Comisar european. Acesta este Monica Macovei (...)"?

"Foarte bine", vor spune Fanii Presedintelui, de vreme ce domnul Basescu anunta sustinerea fara rezerve fata de Macovei in atatea randuri: "Nimeni nu trebuie sa creada ca Monica Macovei este un om fara sustinere"! (vezi Rador, TVR 1, 19 mai 2005, ora 20:13). Se mai indoieste cineva ca Macovei este un excelent comunicator? Pai, daca te sustine domnul Basescu, mai e ceva unde nu esti foarte bun?

Pana si Financial Times si-a dat, in sfarsit, seama de calitatile de "bun comunicator" ale lui Macovei, in editia electronica din 13 octombrie, la rubrica Observer, unde remarca: "Sunt multi in Bucuresti care ar vrea sa-i vada spatele (lui Macovei, adica s-o vada plecata Comisar, la Bruxelles - n.n.) si cativa in Bruxelles care ar prefera sa ramana (in Romania - n.n.). (...) Este, de asemenea, recunoscut ca se lucreaza greu cu ea". (She’s also notoriously difficult to work with).

Excelenta comunicatoare, nu-i asa? Pana si domnul Basescu a remarcat ce buna comunicatoare este protejata sa, probabil, dupa ce a citit Financial Times, in celebrul interviu de pe Antena 3, din 30 octombrie, conform comunicatului oficial: "Mie mi-e extraordinar in relatiile cu Monica Macovei, pentru ca uneori e capricioasa, e brutala, nu accepta si ideile altora. Mie mi-e greu. Dar in acelasi timp e de foarte multa buna credinta in a-si face mandatul si, din acest motiv, o sustin fara rezerve".

Vedeti ce buna comunicatoare e? "E capricioasa, e brutala, nu accepta si ideile altora"! Exact, definitia "bunului comunicator"! Ea insasi isi recunoaste calitatile, in acest sens, in interviul din Evenimentul Zilei, din 8 noiembrie, cand admite: "Probabil ca nu am destul tact"! Pai, oricine stie ca "bunul comunicator" straluceste tocmai prin lipsa de tact, nu-i asa? Vedeti? Tocmai aceste calitati, de "bun comunicator", o recomandau pentru postul de Comisar european, mai ales aceea ca "nu accepta si ideile altora"! Caci, la Comisia Europeana exact acest tip de Comisar e la mare cautare!

Dar, deh! Ghinion! Nu a fost sa fie! Lasa, nu-i nimic, o sustine domnul Basescu! Stiau si organizatorii Galei Premiilor Excelentei in Comunicare! Basescu nici nu a trebuit sa intervina! Si-o facura "cel mai bun comunicator al anului"! Punem pariu ca, daca doamna Macovei va candida la concursul national de frumusete, iese Miss Romania? Sigur, cu conditia sa nu candideze doamna Udrea!
×
Subiecte în articol: editorial macovei comunicator