x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Soarta parşivă i-a făcut nefericiţi pe clujeni

0
Autor: Dan Dumitrescu 21 Oct 2010 - 00:00
Clujenii de la CFR au pierdut meciul cu Bayern. Cu 2-3. O astfel de informaţie poate părea de o cuminţenie ireproşabilă. O astfel de informaţie, în condiţii normale, n-ar avea decât preţul derizoriu al unui produs anost, al unui produs de serie mare.

Întâmplările extraordinare care au făcut scorul meciului de la München ridică însă subiectul la cota senzaţionalului. Fiindcă tabela de marcaj a fost animată doar de golurile, autogolurile şi alte isprăvi ale clujenilor. Doar golurile şi autogolurile clujenilor au avut meritul de a face istorie unică dintr-un meci care se anunţa a fi unul de corvoadă anostă. Nici Liga Campionilor şi nici alte competiţii cu ştaiful anvergurii nu au fost capabile să furnizeze până acum astfel de poveşti. Cadu şi Panin, secondaţi de Traore, au devenit eroii reali ai unui film care nu s-a mai jucat vreodată. Un film în care apretaţii lui Van Gaal au fost forţaţi să se limiteze la postura de figuranţi. Din nefericire însă, fotbalul nu îi recompensează pe cei care se risipesc în fantezii artistice. Fotbalul cântăreşte totul printr-o biată tabelă de marcaj incapabilă să-şi nuanţeze povestea. Aşa se face că figuranţii lui Van Gaal s-au văzut în final cu sacii-n căruţă, în timp ce clujenii s-au văzut unii pe alţii şi nu-şi puteau explica însă cum de-a fost posibil aşa ceva.

Bucuria, după meciul de la München, a fost a nemţilor. Frustrarea, a clujenilor. Soarta are capriciile sale şi nu este întotdeauna dreaptă. Clujenii de la CFR au mai pierdut şi alte meciuri prin cupele europene. Dar nici măcar din bunăvoinţă nu am împrumutat din tristeţea lor atunci când înfrângerea a fost consecinţa firească a jocului. De această dată, indiferenţa nu ne mai separă. Îmi pare rău pentru clujeni, îmi pare rău pentru că ei au fost învinşi doar de întâmplări neghioabe şi nicidecum de vreun super-Bayern. Altfel, Sorin Cârţu a ştiut să-şi aşeze echipa în joc.

Cu tupeu. Fapt care m-a făcut să mă gândesc la proştii foarte proşti care au inventat şi care lustruiesc în continuare clişeul autobazei. Acum au şi ei dovada faptului că Sorin Cârţu nu este sclavul reţetei unice, că strategia sa este forţată doar de valoarea lotului pe care îl are la dispoziţie. În meciul de marţi, fotbaliştii lui Sorin Cârţu nu au fost încorsetaţi de vreo strategie meschină, nu au fost nicicum persecutaţi de vreo atitudine umilă. Şi n-am trăit nici un moment sentimentul de jenă pe care altădată ni-l crea evidenta diferenţă de clasă care separă fotbalul nostru de cel nemţesc. De-acum însă nu mai este nimic de făcut. Jucăm la perete, gândindu-ne la ce-a fost, dar, mai ales, la ce prezent ne caracterizează.

Meciul Bayern - CFR Cluj, cu toată oferta sa de inedit, poate rima pe alocuri cu altă întâmplare fotbalistică, una din campionatul intern. Mă refer, desigur, la meciul Dinamo - Steaua, meci a cărui soartă s-a jucat tot la voia întâmplării. Există însă şi un element care separă brutal cele două meciuri. Englezul Martin Atkinson, arbitrul întâlnirii, a prestat ireproşabil. Şi va primi un calificativ. Probabil, foarte bun. Adică acelaşi calificativ pe care Marius Avram, arbitru şi el, l-a primit public de la preşedintele tătic Vasile Avram. Vă invit să faceţi o comparaţie între prestaţia lui Martin Atkinson şi prestaţia lui Marius Avram. Luaţi apoi în calcul calificativele care-i egalează. Şi, dacă ajungeţi cumva la concluzia că suntem de râsul lumii, vă dau o adresă: Comisia Centrală a Arbitrilor din România. Despre care o să mai vorbim. Fiindcă mapeţii de la CCA - Vasile Avram şi Dan Petrescu - s-au făcut de toată răşina prin conferinţa de presă în care ni l-au prezentat pe Marius Avram curat şi plăcut uscat.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de