Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe drumurile Romaniei am sofat de mi-au sarit capacele. Unul la propriu, cel al rotii din fata, stanga, pe care nici nu l-am mai recuperat. Mai intai, "autostrada" Bucuresti-Pitesti. E cu neputinta sa nu pui cuvantul intre ghilimele. Nu e o autostrada, e o rusine. Asfaltul e aici mancat ca de acizi, lepros si gaunos ca o piele de sarpe perforata de molii. Nu mai sunt gropi, sunt transee. Faimoasa cale rutiera comunista pare o prelungire a strazii Buzesti mult dincolo de limitele Bucurestilor. Sofezi injurand, chiar si cand e drumul liber nu poti lua viteza pentru ca, pe nici o banda, nu gasesti nici treizeci de metri de sosea neteda. Dar nu apuci sa te bucuri ca ai scapat de calamitatea asta, ca dai de una si mai mare: drumurile noastre nationale, cu meschinaria lor, cu santurile lor abrupte de pe margini (in multe locuri muchia drumului e atat de taioasa, ca se vad in adancime straturile geologice cu fosile cu tot), cu fauna lor de dementi si de sinucigasi. Daca pan-acum nu putusem inainta de raul gropanelor si-al BMW-urilor ce se varau in dosul meu facandu-mi furios din faruri, a venit de data asta randul carutelor si-al TIR-urilor, al betivilor si-al copiilor care umplu literalmente carosabilul ca la piata. Si-a inceput sarabanda dementa, criminala a depasirilor. Cred ca in Romania se moare din depasiri nereusite mai abitir decat din infarct sau din cancer. Una-doua, te trezesti fata-n fata cu masini care-au calculat gresit cine stie ce, distantele, puterea motorului lor, bunatatea Providentei... Franezi disperat, insul caruia i s-a urat cu viata se integreaza in ultima clipa in sirul care, si el, l-a lasat de mila sa reintre, iar apoi il vezi in retrovizor cum incearca din nou, la fel de descreierat...
O iei pe Valea Oltului, pe o vreme de lacrimi, cum ar zice Mateiu Caragiale. Peisajul e nepamantesc de frumos (umbra mea e tot la Cozia, topita-n umbra micutei si curajoasei mele Suzuki), dar inima-n tine e cat un purice, caci in toate zilele trecute au cazut stanci, iar acum, in ciuda plaselor cu care un Cristo de la drumuri si poduri a invelit versantii aplecati peste sosea, ai sentimentul ca din clipa-n clipa vei fi inmormanat de viu intr-o piramida mai ceva decat cele de la Ghizeh. De la Sibiu incolo, drumul Aradului e si el prost de nu se mai poate, prost ca-n lumea a treia, a patra sau a cincea (si inca Romania soselelor arata mai bine decat Romania trenurilor). De la Bucuresti la Arad ai facut, in medie, 50 de kilometri pe ora si, ajuns la liman, adormi fericit ca macar ai scapat cu viata... Treci a doua zi granita in Ungaria. Autostrazile de aici (aveai sa poti face curand comparatia) sunt mai bune decat cele din Austria sau Germania, caci sunt mai noi. Si facute cu aceeasi tehnologie.
