x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sondaje, voturi si alegeri

Sondaje, voturi si alegeri

de Marius Tucă    |    02 Mar 2004   •   00:00

In Romania, orice sondaj politic naste scandal. Nu-mi aduc aminte ca-n ultimii ani sa fi fost facut public un sondaj ale carui rezultate sa nu fie contestate, discutate, dezbatute, desfiintate. Pentru partidele politice, pana la alegeri, lumea incepe si se termina cu sondajele. Cetateanul, prioritatile, fie ele legislative sau de alta natura, strategiile, ei bine, nimic din toate astea, dar nimic nu mai conteaza cand vine vorba de sondaje.

Tara toata trebuie sa stea pe loc, sa mediteze la rezultatele lor si, eventual, sa faca ceva. M-am intrebat si inca ma mai intreb in ce masura un astfel de sondaj poate sa manipuleze opinia publica? In ce masura cei care vor sa voteze cu un partid isi pot schimba opinia dupa difuzarea unui astfel de sondaj?

De fapt, cat de mult poate sa influenteze realitatea un astfel de sondaj? Sunt intrebari la care ar trebui sa raspunda specialistii in domeniu, pentru a nu mai bajbai in cautarea raspunsurilor. Pana la urma, alegerile confirma sau infirma astfel de sondaje, de obicei le confirma, dar, din pacate, urmeaza o alta perioada de patru ani in care totul se contesta, totul e pus sub semnul intrebarii. Din nefericire, asta se intampla numai pe la noi, mereu responsabili in a face din Romania o tara eterna si fascinanta. Cred ca toate disputele astea lasa rece populatia, fie si numai din simplul motiv ca pe agenda sa nu figureaza problema respectiva. Chiar asa daca ar fi fost vorba de un subiect despre nivelul de trai nu cred ca s-ar fi consumat nici macar 1% din energiile, timpul, nervii care se consuma pentru un sondaj politic. Si mai cred ca-n acest an electoral rezultatele diferitelor sondaje vor fi calul de bataie al tuturor partidelor politice. Fiecare partid cu sondajul sau, comandat de el, cu interpretarile sale. Astfel, o sa existe riscul ca la alegerile din toamna sa ne trezim ca tot anul am votat cu totul altceva decat am votat in noiembrie. Sau, si mai rau, sa avem senzatia ca la alegeri a votat altcineva in locul nostru!

×
Subiecte în articol: editorial