x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şpaga

0
Autor: Dragos Moldovan 17 Iul 2009 - 00:00

A fi sau a nu fi (ziarist). Iată exclamaţia. O parafrază jenantă, dar care se vrea "a fi" sugestivă. Spun cu toată convingerea: medicii nu iau şpagă!



Unii dintre ei, din când în când, îşi completează veniturile lunare, în faţa cărora Marean Vanghelie ar zâmbi ironic. Dar şi pentru astea, săracii, trebuie să se lupte cu statul. Nici profesorii nu iau şpagă! O spun din tot sufletul. Primesc, eventual, un semn de respect pentru răbdarea şi dragostea cu care înconjoară nişte loaze, dintre care, este adevărat, unii au şansa de a ajunge şefi de stat sau te-mai-miri-ce fel de mari oameni de afaceri.

Unii medici şi unii profesori primesc bani în plus faţă de retribuţia lunară stabilită prin lege. Sunt nişte categorii umane şi profesionale extrem de fragile, care nu au prea multe în comun cu "banul", pentru că altminteri nu şi-ar fi ales profesiile pe care le practică.

Devotamentul ăsta de care îţi depinde, uneori la propriu, viitorul merită cumva, nu ştiu cum să zic în mod delicat, întreţinut printr-o contribuţie proprie şi discretă. Retribuţia lunară se mai numeşte şi onorariu. E aproape un instinct de a-i "onora" fiecare dintre noi pe ei dacă statul nu o face. O spun cu ironie: nici funcţionarii publici nu primesc şpagă. Ei primesc respectele noastre în faţa autorităţii pe care o reprezintă. La fel ca şi magistraţii, manipulează ştampile şi hârtii pe care stau înscrise destine.

O spun în silă: nici politicienii nu iau şpagă. Nuuu! Ei fac afaceri sau - cel mai adesea - servesc interesul comunitar prin atragerea de capital privat. Poliţiştii, ăştia iau şpagă! În loc să-ţi ia carnetul pentru că ai condus băut sau nu ai respectat legea (vină de altminteri inventată!), ei îţi iau banii din portofel. Însă au început şi ei să se mai cuminţească, au prins frică de flagranturi, nu mai ştiu cu cine au de-a face, în principiu se cam rezumă la salariu.

Dom'le, singura categorie incorigibilă a rămas presa, cu ziariştii ei cu tot! Unii dintre noi, este adevărat, sunt numai pe jumătate corupţi, pentru că mai trăiesc şi din alte afaceri în afară de cele înglodate în mizeria informaţiilor şi a opiniilor destinate pieţei publice. În speţă însă, ziaristul profesionist, ne-a spus-o alaltăieri preşedintele României, Traian Băsescu, este ceva de toată jena! Certific asta prin propria persoană. E corupt. În secunda doi, era să spun că "pune botul"... nuuu... se implică în jocuri de interese din care speră să-i pice şi lui un şfanţ, dacă mă înţelegeţi. Adică nu o avere, acolo, "cât de cât să fie bine", de-un şpriţ, de-o excursie.

Ziaristul este o subspecie profesională. Mercenarii măcar au un scop dacă nu un ideal. Ziariştii nici atât. Mercenarii sunt oameni, ziariştii - nu! Ei nu au familie, nu trăiesc tragedii, nu au speranţe, nu achită niciodată note de plată, nu plâng, nu râd, nu se bucură şi nici nu se întristează, nicidecum nu se pune problema ca vreunul dintre ei/noi să încerce să-şi depăşească într-un fel condiţia, ziaristul este o maşinărie care funcţionează în momentul în care introduci o fisă în el.

Un tonomat! Ziaristul, de fapt, nici nu există. Există numai patronul lui. Copiii ziaristului sunt nişte făpturi care trăiesc pe o altă planetă. Ziaristul trăieşte prin şi pentru şpagă. Poliţistul de circulaţie bine cotat trăieşte la intersecţia dintre două mari bulevarde, unde este ameţit de viteza limuzinelor.

Ziaristul de notorietate este invitat la recepţii simandicoase, unde i se aruncă în faţă, de posesorul unei limuzine, o farfurie cu mâncare şi un pahar cu o băutură fină. Pe care ziaristul le înşfacă plin de recunoştinţă, cu gândul la patronul prin intermediul căruia, nu-i aşa?, a reuşit să obţină şpaga. Spre deosebire de poliţistul care are o rigoare şi o decenţă a funcţiei atunci când îi bagi 100.000 de lei vechi în chipiu. Pentru că ziaristul nu e om. Ca urmare, este incult, face gafe în direct, existenţa lui se rezumă la interesele patronului de la care ciuguleşte invitaţii în cercurile înalte ale societăţii.

Ziaristul ia şpagă! Dacă nu este singura categorie profesională care o face, atunci cu siguranţă este cea mai abjectă. Pentru că o face nici măcar pentru a-şi servi interesele personale, ci pentru a sluji afacerilor unui patron. Pentru ziarist, dilema hamletiană "a fi sau a nu fi" nu are nici un fel de conotaţii filosofice. Se reduce la un simplu fapt de existenţă. Mărturisesc în favoarea acestei subspecii profesionale. Uneori cu mândrie.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   ziaristul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de