x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Spectacolul trebuie să continue?

Spectacolul trebuie să continue?

de Adrian Năstase    |    28 Apr 2010   •   00:00
Spectacolul trebuie să continue?

Strategia aplicată de PDL la alegerile din colegiul 19 Bucureşti, ca şi desfăşurarea efectivă a acestui scrutin vin să se adauge unui lung şir de evenimente ce marchează alunecarea treptată a statului român spre derizoriu, lipsa de legitimitate şi despărţire, tot mai tragică, de cetăţean.



Când spun toate astea nu mă refer la calităţile personale ale noii deputate Teodora Trandafir. De-a lungul anilor, domnia sa a evoluat ca un profesionist adevărat şi talentat în meseria pe care şi-a ales-o, ceea ce nu se poate spune despre mulţi dintre cei care apar de nicăieri pe scena publică, să ceară voturi. Am admirat-o pentru umorul ei şi pentru onestitate.

Numai că PDL n-a dorit să ofere ţării nici capacitatea de comunicare şi nici preocupările sociale ale celebrei Teo. Partidul-armată, care îţi interzice nu numai opiniile, dar şi apariţia la televiziunile care nu convin, n-are nici un fel de apetit pentru oameni cu personalitate. PDL ţinea morţiş să evite un alt eşec în Bucureşti, aşa că a propus un candidat ce pare că nu-i aparţine. Cetăţeanul n-a intrat în acest joc.

Am asistat la recordul nedorit al celei mai scăzute prezenţe înregistrate la nişte alegeri parlamentare. Mai mult decât atât, desfăşurările din colegiul 19 pun, încă o dată, sub semnul întrebării rostul şi sănătatea sistemului uninominal pentru care s-a bătut şi se bate Traian Băsescu.

Din ce în ce mai des pătrund în Parlament, sau vor să pătrundă, persoane a căror legătură cu politica durează cât campania electorală sau care vor să obţină voturi fără proiect, având în spate "pârghii" fără legătură cu calităţile care ar fi de dorit în sistemul public. Popularitatea de star tv a doamnei Trandafir. Sau banii domnului Silviu Prigoană. În felul ăsta "împrospătarea" clasei politice, despre care se vorbeşte atât de mult, nu poate să aibă loc. Pentru că sistemul însuşi încurajează improvizaţia, iar partidele sunt aproape invitate să facă orice doar pentru un rezultat de moment.

Dar, în fond, cine să-şi dorească un Parlament marcat de competenţă şi seriozitate? În acest moment, legislativul e cea mai hulită instituţie, iar ţara e condusă fără nici o legătură cu aleşii cetăţeanului. Majoritatea de guvernământ s-a făcut nu prin negociere, ci prin ademenire. Traian Băsescu vrea cât mai puţini parlamentari. Emil Boc votează legile singur în biroul lui, în timp ce Traian Băsescu "consultă" partidele parlamentare de eventuale infecţii cu viruşi aurii la Cotroceni. Ce mai contează cine şi cum intră în Parlament?

Acelaşi sistem uninominal a permis şi va permite intrarea în legislativ a afaceriştilor veroşi sau a oricărui veleitar local sprijinit cum se cuvine de indivizi cu bani şi influenţă, capabili să dea la tot cartierul găleţi portocalii sau geci din China. În condiţiile astea, mulţimea de alegeri parţiale, generate de sistem, plictisesc şi dezorientează cetăţeanul, care nu mai vine la vot. Preferă să se uite la televizor să vadă ce-au mai făcut "oamenii legii" sau "oamenii de fotbal", cum "riscă" ei pedepse între 2 şi 15 ani, cum s-a bucurat mama unui fotbalist că fiul ei - fotbalistul - a dat un gol, ce au mai făcut sau spus în vestiare "stelarii", "cosmicii", "extratereştrii", "extraatmosfericii", "brilianţii", "prinţii", ce amante şi-au mai "tras" etc.

Sau citesc, pe nerăsuflate, scrisorile acelor intelectuali (scriitori, regizori etc.) care se satură de Băsescu, de fiecare dată, la câteva luni după ce l-au ajutat să fie ales, pregătindu-se să ducă până la capăt bancul cu iepuraşul. Până mai ieri, partidele răspundeau pentru deciziile lor, existau grupuri parlamentare, exista o coerenţă, desigur perfectibilă, dar mult mai bună decât haosul. Astăzi, destinul ţării e decis cu independenţi faţă de partide şi cu independenţi faţă de independenţi. Nimeni nu-şi mai asumă nimic.

Toate sistemele publice se prăbuşesc în neant şi nimănui nu-i pasă. Angajaţii din sistemul public nu-şi mai ştiu nici pensia, nici leafa. Elevii nu ştiu ce sistem de învăţământ vor avea peste câteva luni, câţi ani de învăţătură le vor fi obligatorii. Bolnavii intră în spitalele din ce în ce mai pustiite, iar uneori nu mai apucă să iasă din ele. Acestea sunt probleme sociale care ar trebui dezbătute şi rezolvate. Puterea băsesciană ne propune însă alte teme: cum să poată fi dizolvat mai uşor parlamentul şi cum să nu poată fi niciodată suspendat preşedintele. E forma cea mai grotescă a statului-spectacol, în care viaţa publică are loc pe un ecran intens colorat, cu sonorul strident dat la maximum, în timp ce singurele realităţi 3D, ca foamea, boala şi frica de mâine, îi copleşesc, încetul cu încetul, pe privitorii din sala întunecată numită România.

×
Subiecte în articol: editorial