Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In fiecare seară, domnul Urlăţeanu, un văduv de 50 de ani complet refăcut sufleteşte după dispariţia soţiei intr-un accident stupid de tramvai - s-a rupt burdu-ful! - , stabilea relaţii pe internet cu doamne din toată lumea preocupate ca şi el de cultură. Mai exact, de decăderea culturii. Adevăraţii intelectuali ştiu că discuţiile despre decăderea culturii cu femei foarte inzestrate spiritual au loc in pat chiar de la prima intălnire. Domnul Urlăţeanu avea la serviciu mai multe colege, nemăritate sau divorţate, care tănjeau după un spirit pereche - cum se exprima domnul Urlăţeanu cănd venea vorba despre singurătate - , dar toate erau lipsite de mister.
Intotdeauna o femeie de departe e mai misterioasă decăt una pe care o vezi zilnic. Marele avantaj al internetului e că poţi stabili rapid legături cu persoane misterioase din cele mai indepărtate colţuri ale lumii. O vreme, domnul Urlăţeanu a discutat despre decăderea culturii cu doamne foarte emancipate din Sighetu Marmaţiei şi Sănnicolau Mare. Era un maximum de depărtare, cu un optimum de mister, fapt care-i permitea domnului Urlăţeanu să fie foarte direct in propuneri şi să primească răspunsuri şi mai directe. Printr-o intămplare, chiar in seara in care a decis să facă un drum de douăsprezece ore cu rapidul pănă la Oradea, unde o doamnă divorţată extrem de cultă ar fi vrut să discute cu el despre degradarea spectacolului de operă in provincie, dar numai intr-o marţi, de la 16:00 la 20:00, cănd pleca maică-sa de acasă la partida săptămănală de şeptic, a nimerit pe un site din Islanda. Pănă atunci, domnul Urlăţeanu nu fusese deloc preocupat de viaţa interioară a islandezilor. Făcea pripit, aşa cum greşesc mulţi bărbaţi, o paralelă intre gheţarii insulei şi sufletul femeii nordice. Dac-ar fi ştiut mai multă geografie, domnul Urlăţeanu şi-ar fi dat seama că trebuie să existe o legătură şi intre vulcani şi trăirile lor. Islandeza era ca un gheizer care-şi arunca aburii clocotiţi din Islanda pănă la Bucureşti. Printr-una din acele coincidenţe care sporesc misterul şi-i innebunesc de tot pe bărbaţi, islandeza avea şi ea o mamă care pleca la biserică in fiecare marţi, intre 16:00 şi 20:00.
Diferenţa insă nu era doar la temperament, ci şi la fusul orar. Domnul Urlăţeanu a discutat seară de seară cu islandeza, convins că şi-a găsit spiritul pereche, numai că de indată ce s-a interesat de orarul avioanelor şi de formalităţile turistice chestiunea s-a a complicat. Faţă de cele patru ore de imperechere a spiritelor, tocmai la Reikjavick, orele de şeptic ale mamei sufletului său pereche de la Oradea erau ceea ce-i şi munca grea faţă de un chef in vecini.
Toată săptămăna domnul Urlăţeanu s-a pregătit pentru cele patru ore de imbinări spirituale la Oradea. Cănd să plece la gară s-a intălnit la lift cu văduva de la etajul trei. Vă stătea bine in doliu, i-a zis cu subinţeles domnul Urlăţeanu. Dacă n-aş pleca in delegaţie tocmai la Oradea, zău că v-aş ţine de urăt. Plecaţi astă-seară cu trenul?, a intrebat femeia. Nu-i mai comod măine cu avionul? De fapt, da, a zis cu şi mai mult subinţeles domnul Urlăţeanu. Dar ştiţi ceva, ce caut eu tocmai la Reikjavick? Aţi zis Reikjavick sau mi s-a părut?, a intrebat fosta văduvă. De ce să fi zis Reikjavick, s-a mirat ipocrit domnul Urlăţeanu, am zis Oradea.
