x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sport, business, politica

0
25 Aug 2004 - 00:00

Durerea unui sportiv. Asa am vrut initial sa numesc articolul. Nu-mi vine sa cred. Marian Simion l-a "batut mar" pe boxerul egiptean si, totusi, a fost declarat invins. Am admirat demnitatea cu care el a infruntat nedreptatea, evidenta pentru public, pentru oricine de buna credinta.

Soarta lui Marian Simion poate fi judecata prin prisma culiselor care inconjoara boxul si in contextul Olimpiadei - ca cea mai importanta competitie sportiva a lumii, ca exercitiu mediatic global extraordinar, ca afacere pentru unii.

A argumenta ca boxul este cunoscut prin "aranjamente" nu satisface. Simion si-a dominat adversarul copios; acesta din urma a fost si numarat. In plus, era vorba de o disputa la Olimpiada, in vazul a sute de milioane de oameni. De aceea, este inadmisibila nerusinarea celor care au punctat atat de stramb. Cand vezi asa ceva te intrebi daca merita sa faci sport de performanta. Ironia face ca asemenea intrebare sa fie provocata la Olimpiada, care are tocmai menirea sa glorifice nobletea si cinstea in sport. As mentiona aici si "jocul de-a medaliile" la gimnastica individual compus, masculin si proba de spate, 200 m, masculin - unde explicatiile pentru mentinerea medaliatilor cu aur sunt ridicole.

Si vin astfel la o a doua citire a durerii lui Marian Simion. Atena 2004 se doreste mai mult decat omagierea orasului care a inaugurat miscarea olimpica moderna, in 1894; se vrea si o reparare a imaginii serios zdruncinata de scandaluri, coruptie intre oficiali, proliferarea dopajului la sportivi de frunte. Am crezut ca Salt Lake City a fost un dus suficient de rece; am vazut ca nu este asa cand jurnalisti de la BBC au scos, recent, la lumina jocuri murdare ale unor membri ai Comitetului Olimpic. Am vazut cum, cu mare dificultate, Jacques Rogge, noul presedinte al COI, a cautat sa apere reputatia Jocurilor si a organizatiei pe care o conduce. Dar evenimente care au precedat competitia actuala dovedeau contrariul. Tim Montgomerry, Marion Jones, Torri Edwards etc., adica "la creme de la creme" in lumea sprintului mondial, au esuat la testele de dopaj. A urmat circul care a inconjurat sprinterii greci Costas Kenteris si Katerina Thanou. Nu mai vorbesc de excluderea in serie a unor halterofili. Pare a fi o boala endemica a sportului modern - deoarece este greu de inteles cum numerosi sportivi de frunte isi asuma riscul de a fi depistati, in circumstante dezonorante.

Nu este un secret ca lumea sportului foloseste substante intaritoare inainte de intreceri, ca sunt sporturi (atletism, haltere, ciclism, lupte etc.) care "exceleaza" in aceasta privinta. Dar parca s-a depasit masura. Episodul Ben Johnson (la Seul) nu mai este singular. Mai poti crede in performante? Se infrunta cine (ce) cu cine (ce)? Incotro ne indreptam? Un economist ar raspunde: beneficiile scaparii de sita testului de dopaj precumpanesc mult fata de riscuri. Dar cand stii ca esecul la teste se soldeaza cu excluderi de ani, chiar terminarea vietii sportive, te intrebi care este ratiunea... Un moment de glorie, bani nenumarati, alte interese?

Ai spune ca este inevitabil; competitiile sportive mari sunt amestec de ambitii individuale cu orgolii nationale si interese de afaceri. Nu numai sportivii concureaza, ci si state (natiuni), ca si mari sponsori. O medalie la Olimpiada aduce glorie individuala (sau pentru echipa), dar si contracte de publicitate foarte lucrative. Numarul de medalii ierarhizeaza tarile, care nu sunt indiferente la aceasta clasificare. Batalia pentru a organiza o Olimpiada (de vara sau iarna) este acerba. Beijing, 2008, ar consacra China mediatic, ca putere a secolului 21 (asa cum 2004 urmareste sa arate fata moderna a Greciei). Pentru 2012 cinci metropole se afla pe lista scurta: Londra, Moscova, Madrid, New York si Paris! Intr-o lume globala, tot mai densa informational si imagistic, o competitie ca Olimpiada pune in miscare interese si resurse imense.

Juan Samaranch, fostul presedinte al COI, a vrut sa faca din miscarea olimpica un mare business, un spectacol si a reusit.

Dar s-a accentuat o fata hidoasa a sportului. A pretinde sa elimini coruptia, jocurile de culise, folosirea de substante interzise, inselatoria este o naivitate, mai ales cand business-ul patrunde tot mai adanc. Si totusi, trebuie luptat impotriva denaturarii competitiei sportive. Cand sportul este strivit de politica si bani, se transforma in altceva. Iar o durere ca a lui Marian Simion sau a gimnastului Yang Tae-young devine o acuza grava.

PS. Sportsmanship (sportivitate) si fair-play sunt termeni imprumutati din sport, dar poate fi acesta, in pofida virtutilor pe care le proclama, mai bun decat lumea in care traim?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de