x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Stăpânul manelelor

Stăpânul manelelor

de Dragos Moldovan    |    18 Aug 2010   •   00:00

Manelele: un teritoriu vast, insuficient explorat. Aproape străin pentru mine. Dar, mărturisesc sincer,  care mă fascinează. Un văl de mister pluteşte deasupra acestui ţinut al umanităţii întoarse la condiţia ei primordială, un abur îl ascunde înţelegerii mele, întocmai ca cel din scena de debut a filmului "Andrei Rubliov" de Tarkovski. Am apucat să aud versuri, pe ici pe colo, nu pot să spun că am la bază un studiu sistematic, o analiză documentată ori măcar un contact serios, aplicat, cu fenomenul în cauză. Nu. Dar mi-au trecut pe la ureche versuri ca "auuu, viaţa mea!"  sau "aş da zile de la mine/ ca fiu o zi cu tine". Le spun versuri pentru că nu le pot spune nici strigări, dar de fapt ele cam aşa ceva sunt, o formă necizelată de exprimare a unor adevăruri profunde. Vorbesc serios! Manelele sunt ca un răcnet atunci când nu mai poţi. Manelele sunt ceva profund uman. Profunzimea înţeleasă aici ca distanţă înapoi, în timp sau în spaţiu. Vorbeam despre aburul lui Tarkovski şi analogia ar putea să pară o blasfemie multora. Nu asta a fost intenţia mea, nicidecum! Condiţia umană primordială la care înţeleg eu să raportez manelele nu se referă la spaţiul paradisiac ci la momentul imediat ulterior alungării, la clipa în care a început numărătoarea istoriei. Zice cant-autorul "auuu, viaţa mea!" . Tu zici "ei, ce-i cu viaţa ta?". Păi nu aşa, nene. Că pe omu' ăla îl doare viaţa, mă-nţelegi?! Tu dacă zici "auuu, dintele meu!" şi duci mâna la falcă îl consideri dobitoc şi îl înjuri pe ăla care te întreabă, filozofic, "ei, ce-i cu dintele tău?".

Aşa şi cu maneliştii. Versurile lor, muzica lor reprezintă o exclamaţie. Ale cărei semnificaţii pot fi căutate, pot fi receptate, pot fi simţite dar niciodată pe deplin înţelese. Pot să-mi imaginez, de exemplu, trăirile omului cavernelor, pot să empatizez cu el prin intermediul lui Platon, dar altfel mi-ar fi foarte greu să încropesc ceva-ceva cât de cât inteligibil în legătură cu afectele pe care le avea şi cu felul în care şi le manifesta.

Carevasăzică în felul ăsta mă raportez eu la teritoriul ăsta al manelelor. Ca la o junglă din Africa, să zicem. Mişto, să fie acolo la ei. Apropo, că mi-am adus aminte. Din recuzita curentă a vocabularului meu fac parte expresii ca "mânca-ţi-aş", "mişto", "nasol" aşa încât la fel ca în situaţia în care relaţionez cu omul cavernelor pot spune că am în comun o sorginte ontologică şi cu maneliştii.

Acum, după ce am lămurit ce îmi dă dreptul să vorbesc despre subiectul în cauză vreau să spun ceva: eu nu cred că Adi Minune, Vali Vijelie sau Florin Salam, maneliştii în general, ca să nu se supere nimeni, sunt stăpânii manelelor. (Era să zic inelelor. ) Ei sunt, într-adevăr, stăpânii unor ghiuluri generoase. Dar nu sunt stăpânii manelelor, dimpotrivă, sunt slujitorii lor. Manelele le dau să mănânce, le asigură un trai îmbelşugat. Deci, nu! Stăpânul manelelor nu poate fi nici măcar Emil Boc, cel care vrea să le impoziteze. Pentru că n-o să poată, e clar pentru toată lumea. Stăpânul manelelor trebuie sa aibă un profil mitic. Să se potrivească acestui teritoriu plin de mister. Să fie, zic eu, un tip puternic şi învăluit în aura de invincibilitate. Obligatoriu, trebuie să nu fie frumos. Nu neapărat urât, dar în niciun caz genul de fante binecrescut, cu maniere de doctorand. Trebuie să aibă o istorie în comun cu manelele dar nu în postura de subjugat al lor. Trebuie, aşa, să le fi posedat, nu ştiu cum să spun, să le fi avut ca într-o descărcare de şef suprem, incontestabil şi de nestăpânit. Trebuie să fie un bărbat temut de toată lumea. Violent, asta clar! Să fie mai catolic decât papa şi mai ţigan decât ţiganii aşa încât să-i poată domina pe toţi. În fine stăpânul manelelor ar trebui să fie un personaj cu desăvârşire independent, egal numai cu sine, să nu aibă nici mamă, nici tată, nici conştiinţă, nici nevastă, nici copil, nici ţară, nimic!

×
Subiecte în articol: editorial