x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Starea de nemulţumire, dorinţa de fericire!

0
Autor: Maria Timuc 14 Oct 2010 - 00:00
Soarele nu-i interesat deloc dacă-i apreciază cineva existenţa. Nici nu se supără pe cineva pentru că nu-i observă bunătatea sau puterea. Soarele nu-i nervos, nici tulburat pentru că nu-i spui cât de minunat străluceşte. Destinul Soarelui este să strălucească. Să apară, pur şi simplu! Nici ploii nu-i pasă dacă o placi sau nu. Şi ploaia are un destin extraordinar. Şi Soarele are un destin extraordinar. Dar ploii, Soarelui sau ierbii (căci şi iarba are destinul ei extraordinar) nu le pasă de laude şi nici de critici! Ele îşi împlinesc destinul şi-n vremea asta se bucură de propria lor existenţă. Ploaia nu se întreabă niciodată dacă oamenii o merită sau nu. Ea picură liniştită peste "cei buni şi peste cei răi" şi aşa îşi împlineşte destinul. Şi-n destinul acestor "fiinţe", fără de care Viaţa n-ar fi posibilă, se ascunde cea mai mare dintre toate lecţiile existenţei: "lecţia de iubire necondiţionată". Lecţia de iubire totală, completă, uluitoare!

Omul se umple continuu de condiţii. Pare că nu face un pas fără să pună o condiţie. Dacă el ar ajun­ge să fie în existenţă ca ploaia sau ca Soarele, ca iarba sau ca oceanul ar fi cu mult mai măreţ decât sfinţii şi la fel... de fantastic cum sunt cele fă­cute de Dumnezeu în Univers. Dar printre toate fiinţele nu-i nici una mai înveşmântată în pretenţii decât fiinţa omenească. N-ai să vezi o pisică enervată dacă o mângâi, dar ai să vezi prin toate cotloa­ne­­le lu­mii oameni care resping mân­gâ­ie­rea. Nu pentru că n-ar avea nevoie de ea, ci pentru că o aşteaptă de la cineva care nu i-o oferă. Pisica nu fu­ge de mângâierea nimănui, dim­po­­trivă; de îndată ce se simte mân­gâ­iată, începe să toarcă şi să se li­peas­că... de mâna care-o iubeşte. Cu un om, însă, lucrurile se compli­că teribil. El vrea, dar vrea ce nu are! El aşteaptă, dar întotdeauna ce nu este posibil! El visează, dar... vi­sează ceea ce cu siguranţă nu se poa­te îm­p­lini. El poate fi bun, dar... cel puţin cu o condiţie. Dacă nu se alege cu nimic din bunătate, la ce bun să fie el bun?

Între toate fiinţele, această in­te­li­gentă fiinţă umană suferă... şi se zbate în propriul ei coş­mar şi, prin aceasta, îşi neagă bucuria pe care natura n-o abandonează niciodată - bu­cu­ria de a fi. Bucuria existenţei este răsplata aflată la îndemâna ti­grilor, a vulturilor, a ierbu­rilor, a ploilor, a muştelor, dar şi a oamenilor. Numai oamenii... aleargă după bucurie de jur-împrejurul "pro­priei cozi", o caută o viaţă şi toc­mai prin căutare... febrilă o şi pierd. O uită complet. O abando­nează, căutând-o într-o direcţie gre­şită. Orice ai face pentru un om, el vrea mai mult! Şi dacă nu vrea mai mult, se gândeşte că vrea ceva ce nu i-ai dat. Şi dacă nu i-ai dat, nu-i mulţumit. Dacă-i dai de o mie de ori şi a o mie una oară nu ai făcut la fel, el se supără amarnic. Ne­mul­ţu­mirea-i pecetea minţii umane şi din pricina ei omul nu poate trăi şi nici înţelege bucuria în care a fost creat.  

Poate că-n toată această fră­mân­tare şi suferinţă omenească nu-i alt­ceva decât felul în care omul afirmă că are dorinţe, dar în loc să spună "îmi doresc asta", el spune conti­nuu: "nu am asta, nu am cealaltă, ceva nu-i destul de bun, altceva nu pot avea niciodată". O eroare de for­mulare ar putea fi, în fapt, cauza ne­mulţumirii interioare: afirmaţie în loc de negaţie, iată ce lucru simplu! Dacă am şti că putem spune mai des "ceea ce vrem", în loc de ceea ce nu vrem, am putea realiza o masivă schimbare de atitudine, de energie, de stare a conştiinţei. În umbrele ne­fericirii şade o dorinţă de fericire, dar una exprimată... prin concentrare asupra nefericirii. În spatele unei frici de pierdere stă dorinţa de a avea. În spatele geloziei stă dorinţa de a avea pe cineva numai pentru tine. În loc de "nu-mi place", să spui ce-ţi place. În loc să tot repeţi "ce nu vrei", să spui apăsat şi clar ce vrei. Ar fi mai mult decât o formulare di­fe­rită, mai mult decât o schimbare de atitudine: ar fi mai mult bine şi mai multă lumină în noi şi, la fel ca ploaia sau ca Soarele, ne-am împlini mai uşor, mai natural şi mai clar destinul!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de