x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Statul poliţienesc îngenunchează profesorii

0
Autor: Lucian Avramescu 01 Iun 2010 - 00:00
Statul poliţienesc îngenunchează profesorii


M-am întrebat, după cea mai insultătoare conferinţă de presă a unui şef de stat întâmplată în lumea pretins civilizată, aia de la miezul nopţii a lui Traian Băsescu, în care hăhăia şi lua peste carâmb sărăcia românilor, ce oare dă siguranţă de sine obrăzniciei acestui individ cocoţat în vârful vârfurilor?

Pe ce te bazezi musiu?, îmi venea să strig. Mă, mi-a zis un fost coleg de liceu, refugiat în "lumea liberă", ăsta îşi bagă picioarele în mămăliga voastră naţională. Ştie că dacă se răsteşte o dată, mai ales la intelectuali, toţi se scapă în nădragi. Mămăliga asta, am zis, a fost şi a ta! N-ai dezertat din calitatea de român! Ba da. Sunt cetăţean planetar. Spală-te cu Băsescu tău pe cap, ultimul securist care torturează cu metodele cele mai abject staliniste un popor! La ce te referi? La tot şi mai ales la ruşinea profesorimii de a se lăsa călărită, intimidată, morfolită în fel şi chip. Şi asta în ce ţară? Acolo unde alungarea lui Ceauşescu s-a făcut cu vărsare de sânge.

Am fost, zilele trecute, la Vălenii de Munte, orăşelul prahovean unde, jumătate la internat, jumătate în gazdă, am ispăşit cei patru ani de liceu, adolescenţa mea întreagă. Invitat de profesorii Bocioacă şi Muşat, autori, împreună cu directorul Vulpe şi colegii lor Dafina şi Pârvu, ai unei excelente monografii a Colegiului Naţional "Nicolae Iorga", mă prezentam în urbea celor mai năstruşnice, triste şi vesele întâmplări ale juneţii mele, bucuros să asist la o festivitate care mă lua părtaş.

Lume bună, profesori vechi, conservaţi intelectual perfect, gen profesoara Bragarenco, plină de vitalitate la 97 de ani, inspectori şcolari judeţeni, în frunte cu mai-marele învăţământului prahovean, profesorul Angelescu, primarul, şefii promoţiilor succesive de absolvenţi şi, ultimii, dar nu cei de pe urmă, elevii care n-au fărâmat catalogul în şcoală, cu note maxime, dar s-au remarcat, zice-se, după aceea.

Aici mă încadram şi eu, prezentat ca scriitor (minunata profesoară de română Petruţa Stan mi-a făcut surpriza de a recita poezia mea "Bună seara, iubito" într-un excelent spectacol susţinut artisticeşte de elevi) şi colegul meu mai tânăr, Alexandru Stroie, biruitor în afaceri, care a şi sponsorizat lejer tot ce a fost de sponsorizat în această acţiune de sensibilă evocare, gest aplaudat de toată lumea. Cuvântări, diplome date, cum se face în astfel de împrejurări, tuturor, ca să nu existe pizmă, de la portar şi cel care a asigurat sonorizarea până la ministrul, absent la eveniment, Funeriu.

Aici, la strigarea numelui scrijelit pe diplomă al acestui franţuzit care evocă onomastic funia spânzuraţilor, aveam să înregistrez în urechi nu aplauze, nici măcar formale, ci un murmur îndârjit de răzmeriţă, un fel de băgare colectivă în p.m.

De fapt, dincolo de meritata evocare a liceului meu şi a minunaţilor lui dascăli, despre acest murmur aveam de gând să scriu. Murmurul de revoltă a fost, din păcate, coral, nu individual. Focalizând un portret, portretul amuţea. De ce? Nimeni nu-şi asuma la vedere revolta. L-am întrebat pe colegul meu H., azi dascăl (nu-i dau numele că-l aruncă afară portocaliii, cel puţin aşa crede el), ce naiba se petrece. Ne e frică, mă, asta e! Toţi ne temem. S-au distribuit în şcoli formulare pentru profesorii implicaţi în Bacalaureat care, în scris, trebuie să declare dacă merg la grevă sau optează pentru examene. Făţiş a fost transmisă ameninţarea că greviştii vor fi raşi din învăţământ.

Am discutat, la o plimbare în doi, la masă, în mici şuete, cu alţi dascăli care-mi sunt apropiaţi. Frica paralizează şcoala. Frica ucide voinţe mai abitir ca-n vremea lui Ceauşescu.

N-a fost greu să pricep de ce prima diplomă strigată a fost cea acordată Robertei Anastase (sic!), care n-a absolvit liceul vălenar şi n-are nici în clin, nici în poşetă cu orăşelul legat de Iorga, M.R. Paraschivescu sau Tonitza. Fireşte, cucoana asta politică, una dintre cele câteva manşete portocalii ale pantalonilor lui Băsescu, n-a catadixit să fie de faţă şi şi-a ridicat, distantă şi igienică, printr-un servitor, diploma. M-a apucat ameţeala.

Dincolo de prezenţa senatorului Meleşcanu, ales în acest colegiu, discretă şi de bun-simţ, politica nu prea avea de ce să se cocoaţe pe scena aniversării. Să fi devenit dascălii de azi, urmaşi ai dascălilor mei, vasali politici? De ce vă e frică, domnilor, pentru că vă ştiu oameni întregi? De ce vorbiţi în şoaptă despre umilirea învăţământului? Cum de îngăduiţi celui care vă acuză că fabricaţi tâmpiţi să-şi bată joc de demnitatea voastră?

De ce hehăia Băsescu în noaptea acelei netrebnice comunicări? Ştie că nu suntem greci, ştie că nu putem arde, ştie că ne e frică. Ştie că sindicatele au valoare detonantă zero. Serviciile controlează tot. Telefonul, pervazul ferestrei, sonorităţile budei. Şi, mai presus de orice, banii. Până şi popa, gras şi îmbuibat, pilotând un jeep ultimul răcnet, care a "sfinţit" o placă comemorativă, s-a autodeclarat pedelist cu carnet şi fan Băsescu, pe care-l preamăreşte în slujbe.

Du-te dracului, sfinţia ta, i-a zis la masă, uşor aghesmuit, profesorul pensionar Miclea, absent din catalogul fricii. Popa a râs sardonic şi nu s-a supărat. De ce s-ar supăra? Politica i-a adus mai multe daruri decât Cel de Sus.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de