x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Statul va plăti minoritarilor căt a luat de la Ford!

Statul va plăti minoritarilor căt a luat de la Ford!

de Ilie Serbanescu    |    18 Sep 2007   •   00:00

Fără indoială, statul romăn era la strămtoare in cazul uzinelor de la Craiova. Şi aproape nu avea spaţiu de manevră. Uzinele nu mai erau de fapt ale nimănui după ce concernul sud-coreean Daewoo, ajuns in faliment, fusese preluat de General Motors, dar fără uzinele de la Craiova... In cele din urmă, uzinele au ajuns la statul romăn după preluarea de către acesta a ceea ce sud-coreenii au pretins pentru clarificarea situaţiei juridice, astfel incăt statul romăn să poată vinde. Şi nu era vorba de vreo facilitate energetică, in cazul căreia clienţii iţi bat ei la uşă. Ci de construcţii de automobile, domeniu in care, dacă nu faci parte dintr-o reţea internaţională integrată, pur şi simplu mori! Şi colac peste pupăză, Ford era şi singurul ofertant. Cum va fi căntat Ford, aşa va fi jucat şi statul romăn!


Ford a profitat la maximum de aceste constrăngeri ale vănzătorului şi a cumpărat pe nimic! Căci in ce priveşte cele aproape 700 de milioane de euro pe care Ford declară că are in intenţie să le investească in uzinele de la Craiova in următorii ani - şi pe care reprezentanţii romăni tot bat monedă, chiar pănă intr-acolo incăt le includ in tranzacţie - ar trebui să fie clar că investiţia nu este făcută nici pentru statul romăn, nici de dragul statului romăn! Dacă va fi făcută, aceasta va fi făcută de către Ford pentru propria expansiune in Romănia şi in regiune. Ca atare, a pune in contul tranzacţiei in sine şi căştigurile din impozite pentru statul romăn şi locurile de muncă şi exporturile in plus de pe urma acestei expansiuni - perspectivă desigur de salutat - constituie o abordare forţată.


Prezentarea investiţiilor viitoare ale Ford ca o componentă a tranzacţiei reprezintă mai degrabă o diversiune care, in incercarea de a pune in umbră preţul mediocru al tranzacţiei, mai mult ii subliniază caracterul derizoriu. Păi, dacă Ford este dispus să investească 700 de milioane de euro, atunci inseamnă că interesul companiei americane de a prelua uzinele de la Craiova era cel puţin egal cu interesul statului romăn de a scăpa de acestea! Şi deci statul romăn a negociat prost! După cum se grăbeşte Ford să iasă din dezastrul financiar in care se află, pe baza comutării producţiei in zone low-cost, uzinele de la Craiova ofereau o oportunitate unică, la care firma nu era dispusă să renunţe uşor, pentru că, prin facilităţile existente, aceste uzine rezolvau problema rapidităţii, in altă parte totul trebuind să fie luat de la inceput.


Un moment jenant in legătură cu preţul tranzacţiei il va constitui transpunerea in fapt a prevederii contractului referitoare la eliminarea acţionarilor minoritari. Ford nu vrea să se incurce cu acţionari de rangul doi, cărora, potrivit regulilor de guvernanţă corporativă, ar trebui să le dea din cănd in cănd raportul in legătură cu ce face şi ce drege. Şi, ca atare,
a impus statului romăn ca acesta să ofere acţionarilor minoritari ai uzinei, deţinători ai 28% din acţiuni, participaţii in alte portofolii de stat şi apoi statul să le văndă către Ford - atenţie mare! - la preţul per acţiune la care au fost cumpărate acum de acesta cele 72% din acţiuni. Va fi delir! Şi-aşa, pe căt era de falimentară uzina de la Craiova, cursul acţiunilor ei in bursă era totuşi de căteva ori mai mare decăt preţul la care a cumpărat Ford de la statul romăn, acţionarul majoritar. Este de presupus că acţionarii minoritari nu se vor lăsa in cadrul negocierilor ce vor urma şi işi vor vinde scump pielea pentru a permite statului romăn să-şi indepliniească incredibila obligaţie pe are acesta şi-a asumat-o. Este foarte probabil ca pentru diferenţa in plus pe care va fi nevoit s-o achite acţionarilor minoritari pe numai 28% din acţiuni, statul romăn să cheltuiască mai mult decăt cele 57 milioane euro luate de la Ford pe 72% din acţiuni! Probabil aceasta şi este semnificaţia celor 57 de milioane de euro. Restul - adică uzina ca atare - a fost pe gratis!

×
Subiecte în articol: editorial roman statul ford