x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Steaua, mărire şi decădere

Steaua, mărire şi decădere

de Dan Constantin    |    10 Mai 2008   •   00:00

Priveam miercuri, spre miez de noapte, finala antologică pentru trofeul Ligii Campionilor, care a urcat echipa Steaua în galeria de glorie a sportului românesc. În acelaşi timp cu "rejucarea", pe celelalte posturi tv se derula începutul scandalului "valiza cu bani".  Privite în paralel, imaginile erau cronica vie a unei uriaşe decăderi.



Priveam miercuri, spre miez de noapte, finala antologică pentru trofeul Ligii Campionilor, care a urcat echipa Steaua în galeria de glorie a sportului românesc. În acelaşi timp cu "rejucarea", pe celelalte posturi tv se derula începutul scandalului "valiza cu bani".  Privite în paralel, imaginile erau cronica vie a unei uriaşe decăderi. Turul de onoare cu cel mai rîvnit trofeu al fotbalului de club european avea drept contrapondere alergatul cu valiza plină de bani pentru "stimularea corectitudinii" unor parteneri de întrecere. Lacrimile de imensă bucurie ale echipei lui Jenei se amestecau pe ecran cu lacrimile de jale ale trimişilor lui Becali la Cluj, rămaşi fără 1,7 milioane de euro confiscaţi de DNA. Legendarul Duckadam era strivit de îmbrăţişările coechipierilor, în timp ce Teia Sponte se topea ca lumînarea în ancheta procurorilor. Dacă momentul 7 mai 1986 a fost un Everest pentru performanţa şi onoarea clubului, 7 mai 2008 va rămîne ca o bornă neagră a jegului şi corupţiei care a invadat fibra unui club-fanion. Evenimentele sportive din fotbalul românesc cad în zona penalului, şi diriguitorii de la Ligă şi FRF par să nu-şi dea seama în ce pericol mortal se află prin cazul "valiza cu bani". UEFA nu doarme şi aşteaptă de la forul naţional măsurile de eradicare a corupţiei. Pentru instanţele sportive, moralitatea are o scală mult mai strictă decît cea a instanţelor juridice. Dacă Becali&co vor scăpa de DNA pe motive procedurale, forurile sportive româneşti pot salva onoarea acestui joc prin măsuri ferme de sancţionare. Cred că asta nu înţeleg în momentul de faţă conducătorii de cluburi, ai Ligii şi ai Federaţiei de Fotbal. Acoperind vinovaţii din cazul "valiza cu bani", oficialii fotbalului intern îşi dau singuri foc la valiză. Nu vreau să anticipez duritatea intervenţiei forurilor sportive europene, care pot dicta neînscrierea echipelor româneşti în competiţiile continentale. Aşadar, onorabili conducători ai fotbalului românesc, aveţi de ales! Toţi pentru unul în acest caz nu este un gest de onoare, ci unul mafiot, care va avea consecinţe grele. Decăderea Stelei a început cînd un biet fotbalist de la Buzău a fost exclus din echipă pentru că a marcat împotriva echipei becaliene. De cînd a cîştigat puncte cu o brichetă, Becali crede că valizele cu bani sînt ignifugate. Mulţi miliardari de carton au dispărut în această tranziţie atroce. Acum i-a venit rîndul încă unuia. Totuşi există un Dumnezeu!

×
Subiecte în articol: editorial