x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Stii, eu sunt bugetar...

0
30 Mar 2005 - 00:00

Pentru cei mai multi din slujbasii care, prin moartea subita a unor institutii, si-au pierdut serviciile chiar din 22 decembrie 1989, necazul timpuriu s-a vadit a fi o sansa.

Unii si-au gasit un rost tot la stat, amagindu-se cu castigul mic, dar sigur, al bugetarului. Destui insa au intrat in afaceri, s-au lipit cand de un patron, cand de altul, pana si-au asigurat un venit bun. Astazi, daca se nimeresc fata-n fata doi fosti colegi, bugetarul si micul intreprinzator, ei nu se mai pot intelege. Dependentul de buget si independentul nu mai au nimic in comun. Nu se mai potrivesc nici in griji, nici in satisfactii, nici in cuvinte. Bugetarul si privatizatul sunt doua lumi atat de diferite, ca nu le mai leaga decat uimirea. Se minuneaza fiecare de viata celuilalt. Si asa cum satulul nu-i crede flamandului, nici flamandul nu-i crede satulului.

Salariul mic al bugetarului produce unele blocaje mentale. Cand isi imagineaza cat de mare ar putea fi leafa unui omolog angajat la particular, bugetarul nu indrazneste sa conceapa sume mai mari ca acelea pe care si le-ar dori el de la stat. Un actionar la doua publicatii cu tiraje frumoase, un om, cum se spune ajuns, a fost intrebat de un fost profesor de-al sau de la Universitate cam cati bani ridica pe luna de la ziarele lui. Stiind ce mica e pensia dascalului si ca adevarul ar fi putut sa-i pice acestuia prost, fostul student i l-a zis totusi: "cam 10-12.000 de euroi". "Glumet ai fost, glumet ai ramas, a zis pensionarul, dar daca-mi spuneai vreo 30 de milioane de lei, sa stii ca te credeam!"

Deoarece, din 1990, nu mai am de-a face cu statul, eu lucrand numai la gazete cu patron, nu m-am intrebat niciodata ce inteles ii dau termenului "bugetar" slujbasii din ministere, din primarii, din cultura si, in general, din oficiile cu un buget anual fix. Nu vorbesc de muncitorii ultimelor combinate si fabrici nevandute particularilor intrucat ei isi zic tot muncitori, nu bugetari. Indiferent despre ce discuta bugetarul cu privatizatul, se ajunge frecvent la o precizare stanjenitoare, iar cel care o face e intotdeauna bugetarul: "Stii, eu sunt bugetar. La noi nu-i ca la voi". Dialogul are de regula un dedesubt usor tensionat. Independentul n-are nici o parere despre bugetari - aceasta fiind chiar esenta independentei, sa n-ai curiozitati despre cum isi castiga altii existenta - dar bugetarul nu numai ca are o opinie, dar simte tot timpul nevoia sa si-o exprime. Si inca ironic. Un dram de autoironie si pentru conditia sa de slujbas oprimat de buget, ascunzand, insa, in spatele cortinei sagalnice, convingerea ca oricat de ingrata i-ar fi soarta, tot bugetarul e talpa tarii. Un bugetar dintr-o directie culturala de judet, asistat cu subtila aprobare de un inspector venit din Bucuresti, mi-a spus-o verde in fata, ca nu cumva sa cred ca nu-l framanta relatia bugetar-independent: "Daca nu ne-am sacrifica noi, n-ati mai putea voi sa va faceti damblaua!".

Din argument, dar si din glasul sau razbatea credinta ca privatizarea, afacerea particulara, economia de piata sunt niste mofturi de moment, pe care trebuie sa le suportam datorita conjuncturii europene, dar ca viitorul, oricate amagiri ne-ar oferi prezentul, e totusi al bugetarului.

O credinta care, sa fim drepti, face dialogul aproape imposibil.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de