x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Stimă, admiraţie ş.a.m.d.

0
Autor: Tudor Octavian 07 Feb 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Într-o zi am simţit nevoia să le telefonez unor necunoscuţi – nu spun cui, persoa­ne importante! – ca să-mi exprim stima şi admiraţia. Nu aveam un motiv anume, dacă nu pun la socoteală nevoia de care pomeneam. Chiar şi bărbaţii din cale afară de reţinuţi simt uneori dorinţa de a-şi mărturisi foarte deschis simpatiile.

În ciuda  unei voci dinăuntru, care-mi zicea "la ce bun?", am pus mâna pe telefon. Prima persoană, din lista altfel scurtă pe care mi-o întocmisem, era un mare intelectual. Îmi pregătisem o frază ca să înţeleagă omul clar despre ce era vorba. Nimic altceva decât consideraţie, respect deosebit şi bucuria de a mă socoti un discipol din popor al dumnealui. Marele intelectual m-a ascultat fără să mă întrerupă, m-a întrebat politicos dacă am terminat ce aveam de zis, după care m-a chestionat, pe un ton de catedră, ce doream de fapt. Tocmai v-am spus că nu vreau decât să vă urez sănătate şi mulţumire sufletească. Aha, a zis el, înţeleg că ai o fundaţie şi vrei o sponsorizare. Ei bine, drăguţă, sună-i mata pe bancheri, nu pe universitari!

A doua persoană era un lider politic despre care se ştia că e citit, pasionat de muzică şi un colecţionar avizat. Trebuia să  mă sunaţi când eram la putere, mi-a scurtat el micul discurs omagial, acum, în opoziţie nu mai avem bani. Am îngăi­mat câteva cuvinte, cum că nu pentru bani l-am deranjat, dar liderul politic a închis telefonul cu un behăit. Poate că nu era behăit, ci un gen de râs creat recent de opoziţie, însă la telefon aşa se auzea.

Al treilea om, demn, în opinia mea, de a binemerita de la naţiune numai aplau­ze, era un fost disident şi erou al Revolu­ţiei. A fost extrem de amabil. Probabil că nu-l mai sunase nimeni de multă vreme. Ei, a conchis el, nu-i rău că-şi mai amin­teş­te lumea de noi. Dacă tot mi-aţi telefonat, să ştiţi că am o fundaţie şi că orice contribuţie e apreciată. Acum, că e criză, primim şi bunuri: parizer, cămăşi, biciclete. Următorul român de seamă pe care am îndrăznit să-l reţin câteva minute din lucru – fiind unul dintre acei creatori de softuri solicitaţi de străinătate – a bom­bănit ceva de genul "stimă, admiraţie, respect, foarte frumos, dar, până nu văd contractul şi nu-l semnez, astea-s numai vorbe. Vă rog să trecem direct la afaceri".

Lista cu numere de telefon, deşi scurtă, mi s-a părut dintr-o dată prea lungă. O nevoie se naşte împreună cu o contranevoie. La câtă nevoie aveam eu de a mă primeni sufleteşte, echilibrând cumva răutatea din unele articole cu nişte elogii şi proslăviri personale, ar fi trebuit ca şi de cealaltă parte să apară nevoia de a primi laude sincere şi mulţumiri lipsite de ipocrizie. M-am gândit că persoana care ar fi primit fără mofturi financiare un telefon de la un admirator nu putea fi decât una obişnuită cu admiratorii. Un maestru al şevaletului, de exemplu. Un pictor bătrân, a cărui conştiinţă artistică îl situează deasupra mizeriilor epocii.

Cum lista mea se încheia cu numele unui maestru de seamă al artei noastre, am format numărul, i-am vorbit cu căldură şi, după glas, l-am simţit emoţionat. Uite, mi-a zis el pe un ton de vechi prieten regăsit după mulţi ani, datorită dumitale încep ziua de lucru cu o bucurie. Dar eşti sincer, nu-i aşa? Sunt sincer şi o să rămân un împătimit de arta dumneavoastră toată viaţa. Ei, dacă eşti sincer şi cunoşti preţurile mele la tablouri, treci, dragă prietene, pe la atelier într-o zi şi o să-ţi fac o reducere de douăzeci la sută.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de