x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Stimularea construcţiilor

Stimularea construcţiilor

de Daniel Daianu    |    10 Iun 2009   •   00:00

În deceniul din urmă, construcţiile au fost în fruntea tracţiunii economiei româneşti. Nici nu este de mirare. Peste tot în lume, construcţiile sunt un piston important când nevoia de locuinţe este mare şi veniturile populaţiei sunt în creştere rapidă.



La noi, în plus, intrări masive de capital - ca efect al aderării la uniune, liberalizării depline a contului de capital şi perspectivei de convergenţă - au accentuat miza pe acest domeniu. Cele mai multe dintre investiţii au fost orientate către sectorul care depinde de cererea de consum (comerţ) şi rezidenţial.

Din păcate, infrastructura de bază (autostrăzi, poduri, căi ferate) au beneficiat în măsură prea mică de aceşti bani. Dar nu vreau să dezvolt această temă acum. În schimb, vreau să exprim un punct de vedere privind programul "Prima casă" (PC), care urmăreşte să sprijine construcţiile, ca industrie conducătoare în economia autohtonă.

Este de spus, în primul rând, că mersul economiei, în continuare, depinde enorm de stabilizarea situaţiei în Europa, de stoparea declinului economic. Fiindcă este aproape imposibil ca noi să "ne tragem de cozondraci", să învingem forţa gravitaţională a recesiunii prin mijloace proprii. Să nu omitem că România are o constrângere bugetară (izvorâtă în largă măsură din cea a dezechilibrelor externe) pe care alte economii, care fac parte din zona euro, nu o suferă.

Programul PC va avea putere de tracţiune mai semnificativă cu cât mai mult din resursele antrenate (stimulate prin garanţii de stat şi disponibilitatea băncilor de a acorda împrumuturi la dobânzi diminuate) se va îndrepta către construcţia de noi locuinţe. Dacă banii se vor îndrepta covârşitor către locuinţe deja existente, şansele de stimulare se vor reduce considerabil.

Dacă, de exemplu, mulţi bani s-ar duce către achiziţia de locuinţe vechi am asista practic la o redistribuţie de venituri între proprietari, care nu s-ar simţi în activitatea economică. Dacă achiziţiile s-ar face preponderent din stocul de locuinţe noi deja construite, oxigenul dat unor dezvoltatori nu s-ar transfera automat în stimuli pentru economie.

Fiindcă nu este sigur că acei dezvoltatori (constructori) care ar obţine lichidităţi în urma vânzării de apartamente (active imobile) le-ar pune la lucru imediat pentru începerea unor noi proiecte. Este drept că unii dintre dezvoltatori s-ar putea să continue unele dintre proiecte pentru a le termina, ceea ce ar însemna menţinere de locuri de muncă şi comenzi suplimentare pentru furnizori.

Dar este de presupus că nu puţini dezvoltatori vor prefera să utilizeze din lichidităţile obţinute pentru a achita rate la bănci (bonitatea contează totuşi...) sau pentru a se proteja de situaţii şi mai complicate.

Ce vreau să spun este că şansele programului "PC" trebuie examinate dintr-o perspectivă mai largă. Contează ce se va întâmpla cu economia în ansamblu dacă Guvernul va pune la bătaie şi alte pârghii de combatere a crizei economice, dacă piaţa creditului se va detensiona şi ca urmare a eliberării de BNR a unei părţi din rezervele minime obligatorii.

Dacă nu vom reuşi să absorbim fonduri structurale şi de coeziune vârtos (am în vedere aici mari lucrări de infrastructură), dacă vom folosi banii de la UE mai cu seamă pentru salariile bugetarilor, contextul economic general nu va da semne de revenire semnificativă. Iar de acest context general depind şansele programului PC - alături, desigur, de direcţia către care vor merge banii destinaţi pentru el.

×
Subiecte în articol: editorial