Stingeţi cu apă, domnule preşedinte

Când l-am auzit pe preşedintele României vorbind despre epurare etnică în Harghita şi Covasna, am înţeles semnalul dat campaniei naţionaliste, într-un an electoral. Întâmplător sau nu, liderul PSD, Mircea Geoană, gândeşte la fel. A cerut în mod expres lăsarea pe dinafara guvernării a UDMR, formaţiune ce reprezintă peste 90% din comunitatea maghiară.

Cu o majoritate de peste 70% în Parlament, cuplul Băsescu-Geoană a identificat în organizaţia maghiară un adversar politic, cu tot ce decurge de aici într-o ţară ca România. Afirmaţia şefului statului vine într-un moment nefericit. Înţeleg obiectivele domniei sale de a dezbina comunitatea maghiară şi de a culege voturile naţionaliştilor din Transilvania, o zonă ce tinde să devină fief PD-L. Consolidând acest electorat ardelean deja simpatizant al partidului său, Traian Băsescu se pregăteşte pentru o mobilizare serioasă la votul din Decembrie. Absenteismul poate fi periculos pentru obţinerea celui de-al doilea mandat, drept pentru care este reînviat balaurul naţionalist, care-i poate sensibiliza pe transilvăneni. Să-l susţinem deci pe Băsescu, pentru că ungurii ne epurează etnic, ar spune ei.

Istoria tensionată a relaţiilor dintre români şi maghiari îl ajută pe principalul candidat la prezidenţiale să pretindă că are dreptate. Să redeschidă o rană mai veche în inima multor români. Neavând o atitudine civică bine determinată, dar având antecedente în acceptarea temelor de îngrijorare publică de la cel mai înalt nivel politic, majoritatea românilor are tendinţa să creadă în teoria vinovăţiei ungureşti pentru relele zilelor noastre. Ca simplu român, poate aş avea tentaţia facilă de a-i da dreptate preşedintelui. Să-i pună la punct pe unguri, să-i avertizeze că fac epurare etnică. Ce? Să ne pună şi nouă un şef de ţeavă român, în Covasna.

Nu pot însă să nu observ că abia ce s-au mai potolit relaţiile româno-maghiare, de când suntem ţară NATO şi UE. Anii ’90 n-au fost cei mai fericiţi cu putinţă. La începutul lor, au fost chiar morţi în confruntările româno-maghiare din Mureş. Chipul desfigurat şi corpul plin de răni al românului Mihăilă Cofariu este un soi de fotografie din manualul de istorie al relaţiilor româno-maghiare. Grav este că tensionarea artificială a relaţiilor interetnice e tot ceea ce ne mai lipsea în momentul când ne confruntăm cu o criză economică de proporţii, cu o guvernare dezlânată şi plină de tensiuni politice şi cu o altă criză periculoasă, de autoritate şi ordine publică. Sper să mă înşel, dar candidatul Traian Băsescu dă senzaţia că sacrifică stabilitatea internă pentru un câştig electoral propriu. Este de altfel doctor docent în a crea conjuncturi foarte dificile, pentru ca mai apoi să apară drept salvator din situaţia nenorocită. Aş putea defini doctrina Băsescu ca una a scandalurilor induse prin afirmaţii şi acţiuni belicoase, ce sunt mai apoi rezolvate într-un mod extrem de convenabil autorului.

Cel mai dominant actor al politicii interne vrea să elimine UDMR din Parlament, prin dezbinarea comunităţii. Domnia sa crede că astfel va face un mare serviciu românilor, scoţând formaţiunea maghiară, etern revendicativă, din prim-planul politicii româneşti. Însă, oricât de incomodă ar fi UDMR, disciplina şi unitatea ce o caracterizează este cel mai bun atu al stabilităţii din Transilvania. Şi pentru succesul unor mesaje şi negocieri cu majoritatea românească, care sunt apoi preluate aproape total de minoritate. Extremismele binecunoscute sunt totuşi mici excepţii ce confirmă marea regulă. Dezbinarea comunităţii maghiare, din punctul de vedere al securităţii naţionale, poate fi o gafă politică de proporţii. Ea poate aduce cu sine o atomizare a centrelor de putere în comunitatea maghiară, consecinţa fiind imposibilitatea de a gestiona reacţii şi evoluţii periculoase.

Mesajul preşedintelui, care este coordonatorul de drept al serviciilor secrete din România ca şef al CSAT, poate reaprinde sentimente patriotarde false în rândul comunităţii ofiţerilor de informaţii. Aceştia, având imboldul pericolului epurării etnice, rostit oficial, vor redescoperi voluptatea rapoartelor de zeci de pagini în legătură cu iredentismul maghiar. Din 1990, unul din marile păcate ale serviciilor româneşti a fost şi exacerbarea acestui pericol maghiar şi o prea mare alocare a resurselor spre supravegherea şi combaterea acestuia. În tot acest timp, zeci de figuri sinistre ale mafiei arabe au devalizat economia prin lovituri de sute de milioane de dolari, făcând România un rai al contrabandei şi alimentării unor conturi suspecte din Orientul Mijociu.

Preşedintele se joacă cu focul prin ţinuturile secuieşti, de altfel uşor inflamabile. Fiindu-i atât de dragă apa (din punct de vedere profesional), sper ca preşedintele să aibă parte de cât mai multă, pentru a-i stinge rapid mistuitoarele pasiuni antimaghiare. Altfel ne vom arde cu toţii.