Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dupa doua saptamani, protestele par sa scada in intensitate. Chiar daca se desfasoara in fiecare zi, ele nu reusesc sa adune mai mult de cateva sute de participanti. Pe de alta parte, e de observat ca aceste adunari ale nemultumitilor au loc in zeci de orase din tara. Nu-i putin lucru.
Si totusi, participarea redusa nu poate ascunde o realitate evidenta: aproape intreaga populatie e nemultumita de actuala guvernare. Probabil ca efectul cel mai evident al protestelor il reprezinta constientizarea rapida a faptului ca regimul actual a esuat in incercarea de a "administra" eficient criza. Din incompetenta si aroganta. Iar de aici, dorinta tuturor de a schimba guvernul. Si nu numai atat: protestatarii cer in mod insistent demisia lui Traian Basescu.
Timp de doi ani, regimul a sustinut, cu autosuficienta si fara simtul realului, ca ia masuri anticriza. De fapt, se vede acum, au fost decizii fara noima si cu efecte sociale devastatoare.
In plus, leit-motivul acestor masuri (Europa e in criza, la noi poate fi si mai rau) a paralizat intreaga societate. O resemnare care a dat curaj celor aflati la putere sa alunece in tot felul de derapaje. De aceea, toate aceste proteste par sa fi luat prin surprindere pe toata lumea. Asa se explica si reactiile haotice ale autoritatilor. Sutinuta cu vehementa si cu argumente ce pareau de necontestat, legea sanatatii a fost retrasa pe neasteptate. Rechemarea lui Arafat, chiar de catre Traian Basescu, a fost o alta decizie luata sub imperiul socului de a-i vedea pe romani protestand in strada. Mai mult, hotararea de a amana taxa auto este o concesie menita sa mai potoleasca avantul demonstrantilor. Si, in sfarsit, demiterea ministrului de Externe, la mai bine de o saptamana dupa declaratiile sale imprudente, reprezinta o alta decizie determinata de frica. Sunt semne ca puterea actuala inca este uluita de ceea ce se intampla. Prin urmare, toate aceste decizii nu constituie altceva decat incercari, neconvingatoare, de a castiga timp.
Puterea spera ca protestele se vor potoli, ca lumea va renunta la revendicarile radicale. Traian Basescu stie ca, in ciuda faptului ca mai are doi ani de mandat, varianta de a se vedea obligat sa demisioneze din functie nu este exclusa. Varianta pe care presedintele nu o ia in calcul. Asa se explica si tactica amanarii pe care o aplica. Doar asa poate fi inteleasa incapatanarea PDL-ului de a nu accepta alegeri anticipate. E, in fond, o decizie care vizeaza, in primul rand, protejarea lui Traian Basescu in speranta ca, pana la sfarsitul anului, cand sunt programate alegerile, situatia se va detensiona. Planul pare sa functioneze destul de bine, mai ales ca vremea da si ea o mana de ajutor.
Opozitia, in afara de discursurile patetice, nu pare sa aiba un plan concret de debarcare a actualei puteri. Dimpotriva, prin ezitarile sale (se retrage sau nu din Parlament?), chiar ii ajuta pe guvernanti in incercarea lor de a trece peste "hopul" protestelor.
In realitate, actuala putere si-a propus sa depaseasca aceasta perioada incordata, cu pagube minime. Concesiile marunte pe care le face, demiterea lui Baconschi (vor fi, probabil, si altii) nu reprezinta decat cedari strategice. Marea miza o constituie alegerile comasate, care trebuie sa se desfasoare cat mai tarziu, exact in ideea ca lucrurile inca mai pot fi aranjate. Cu un scop final clar: protejarea lui Traian Basescu in anii ramasi de mandat. Ba chiar exista speranta ca in cadrul unei coalitii, prin spargerea USL-ului, PDL-ul se poate mentine la putere.
Calculele politice sunt nenumarate si actuala guvernare spera sa se reziste. Ignora un aspect: revolta strazii poate capata forme nebanuite, chiar extreme.
