x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Strategie fără viziune şi buget fără venituri

0
Autor: Liviu Voinea 16 Aug 2011 - 21:00

Este necesar ca strategia fiscal bugetara pentru 2012-2014 sa fie prudenta. Abordarea de reducere a cheltuielilor bugetare are temei, dar nu poate sprijini singura bugetul. Strategiei ii lipseste tocmai strategia, in sensul ca nu reflecta nici o viziune de dezvoltare, iar bugetului ii lipsesc veniturile, in sensul ca nu este prevazuta nici o masura solida de crestere sustenabila a acestora. Guvernul a venit la locul incendiului cu furtunul de apa si un topor.

Cand stinge un foc are grija sa reaprinda altul. Guvernul se lupta cu deficitul bugetului de pensii pe care tot el l-a creat partial prin introducerea pensiei minime garantate in 2009 si prin taierea salariilor (implicit si a veniturilor din contributiile de asigurari sociale) in 2010. Guvernul se lupta cu inflatia pe care tot el a creat-o prin cresterea TVA (un semn de intrebare aici: de ce este deflatorul PIB substantial mai mic decat inflatia pe 2011? – aceasta ar putea duce la o supraraportare a PIB, si ar putea face diferenta statistica intre o crestere anemica si recesiune).

Dar Guvernul nu are nici un instrument credibil de constructie. FMI ne-a spus ca trebuie sa taiem, dar nu stim ce sa punem in loc.

Sa incepem cu investitiile. Orientarea catre investitii este laudabila, dar este inutila, chiar potential daunatoare, daca lipsesc calculele privind randamentele acelor investitii. De unde stim care investitii publice merita finantate? Nu tot ce zboara se mananca si nici toate investitiile publice nu sunt neaparat eficiente. Este nevoie de capacitate analitica si de transparenta. Sa finantam doar 100 de proiecte de investitii pe an, de exemplu, dar sa stim de ce – sa le finantam doar pe cele care au randamente mari.

Continuam cu achizitiile de bunuri si servicii. Faptul ca raman la valori de peste 5% din PIB este un semn de intrebare. Aici este o zona in care se poate economisi usor cel putin un miliard de euro prin redu­cerea achizitiilor discretionare.

Si criticile aduse de Consiliul Fiscal, putin cunoscute, sunt indrep­tatite. Printre acestea se numara: nu sunt prezentate ipotezele principale care fundamenteaza reducerea cheltuielilor de personal (castigul mediu in sectorul bugetar si numarul de personal avute in vedere in fiecare an acoperit de strategia fiscal-bugetara); si nu include distributia cheltuielilor bugetului general consolidat in clasificatie functionala – pe principalele sectoare (educatie, sanatate, transporturi etc.).

Pe partea de venituri, practic nu se intampla nimic. Nici cresterile de impozite pe cladiri si terenuri nu par reflectate in buget: incasarile din impozite pe proprietate sunt prevazute sa ramana constante la 0,7% din PIB. Altfel, cresterile respective sunt necesare si trebuie sa ajungem din urma media europeana in privinta incasarilor din impozite pe proprietate, care este 3% din PIB. Ar trebui de asemenea sa reintroducem impozitarea progresiva impreuna cu deductibilitati pentru cheltuieli de educatie si sanatate. Bogatii trebuie sa plateasca mai mult, asa functio­neaza o societate care nu vrea sa se autodistruga.

Saracii, din ce in ce mai multi, nu au fost partasi la castiguri in perioada de boom, si nu ar trebui sa fie partasi nici la pierderi in timpuri mai rele. Cu mult curaj ar trebui reduse contributiile de asigurari sociale si crescut substantial salariul minim. Bugetul de stat ar castiga pentru ca sunt de doua ori mai multi angajati la privat decat la stat cu salariul minim; pentru firme impactul ar fi neutru pentru ca pierderea din salariul minim se compenseaza cu economia din scaderea contributiilor sociale; iar pentru populatie ar fi un stimulent sa se angajeze prin cresterea ecartului intre salariul minim si ajutorul de somaj.

Mai mult, intreaga strategie fiscala eludeaza un adevar trist, pe care probabil nu suntem pregatiti sa il acceptam si anume acela ca deficitul bugetar al Romaniei este mult mai mare decat cel pe care il raportam astazi. Noi nu luam in calcul arie­ratele – si acestea sunt procente din PIB. Nu luam in calcul deciziile defi­nitive ale instantelor impotriva sta­tului roman – si acestea sunt circa 1,2% din PIB doar pentru salarii, plus minim 0,5% din PIB la AVAS. Nu luam in calcul pierderile compa­niilor de stat – la o evaluare sumara, minim 0,5% din PIB.

Nu luam in calcul programele de investitii in parteneriat public privat unde statul va plati dupa 2013 – si aici este vorba de circa 3% din PIB. Oricat de mult le-am cosmetiza, deficitul bugetar consolidat, luand in calcul si toate aceste elemente ale unui deficit quasi-fiscal de facto, se indreapta spre 10% din PIB. Astfel, ajustarea interna este abia la inceput. De aceea reducerea de cheltuieli este necesara dar nu suficienta. In curand nu vom mai avea de unde reduce. Si atunci trebuie sa ne orientam catre cealalta jumatate a ecuatiei si anume cresterea veniturilor bugetare, in paralel cu cresterea eficientei cheltuielilor pu­blice.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de