x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Subiect, predicat, atribut, complement

0
Autor: Tudor Octavian 04 Aug 2010 - 00:00
Când ţi se impune să faci un anumit lucru într-un anume fel, iar tu întrebi "De ce?", te pui contra. Aşa te percep semenii, ca pe un căpăţânos, dacă nu chiar ca pe un asocial. Eşti contra normalului. Îmi dau seama, acum, când nu mai e nimic de făcut în relaţiile mele cu lumea, că am supărat întotdeauna pe cineva întrebând insistent, până şi în situaţii intrate definitiv în obişnuinţa tuturor, "De ce?".

Am fost oarecum conştient că am ajuns într-o fundătură conflictuală, eu socotind că e una ce ţine de logica învăţăturii, în ziua în care învăţătorul din a 7-a elementară ne-a spus că propoziţia, de aceea e ea propoziţie, fiindcă se compune din subiect, predicat, atribut şi complement. Fără a mai aştepta ca el să ne lămurească şi ce rol are fiecare din cele patru părţi în propoziţie, am săltat de fund în sus în bancă întrebând cu glas tare "De ce?".

Iritat probabil că am dat buzna în lecţia lui, domnul de română a venit în dreptul băncii, cu aerul că merit două palme şi nu-i frumos să mă lase să aştept, dar în loc să mă cârpească mi-a cerut să repet întrebarea. Timorat, fiindcă domnul meu de română era cam mătăhălos, m-am gândit că e nevoie să fiu mai precis şi am zis: De ce are numai patru părţi? Dânsul a apelat scurt la alt registru pedagogic şi a răspuns tărăgănat, aşa, ca să înţeleagă toată clasa că răspunsul era valabil numai pentru mine, ceilalţi fiind nişte copii normali, de vreme ce nu puneau întrebări aiurea în timpul orei: Propoziţia are numai patru părţi ca să se mire proştii.

Din clipa aceea am trăit cu grija că între religie şi şcoală, altfel spus între credinţă şi învăţătură, există o mulţime de locuri comune. Fapt care m-a stârnit şi mai tare, să cercetez, nu să cred, până şi în circumstanţe unde n-avea sens să te oboseşti cercetând.

Atunci, a fost ziua în care mi s-a deschis mintea, am devenit povestitor pricepând că tot ce se vorbea, tot ce citeam, tot ce auzeam la radio şi tot ce aveam să învăţ, în nu conta care şcoli ori împrejurări şi materii, era în ultimă instanţă doar subiect, predicat, atribut şi complement. Oricât de vastă ar fi comunicarea, era destul să revii la cele patru părţi ale propoziţiei ca să scapi de complexe, să prinzi curaj în nevoia genetică de a fi şi tu povestitor. Romanele groase, pe care le biruiam pe la 14 ani, cum ar fi "Război şi pace", îmi plăceau şi pentru faptul că, dincolo de desfăşurarea narativă, mai prezentau o provocare: naraţiunea se reducea la ceva accesibil, la subiect, predicat, atribut şi complement.

Mulţi ani mai târziu, la Muzeul Tolstoi, de la Iasnaia Poliana, ghidul ne-a servit gluma lui favorită, care, indiferent la câte mii de vizitatori le fusese spusă, nu numai că-şi păstra înţelesul, dar şi-l sporea. Pe lângă că, oricât de groase ar fi fost cărţile lui Tolstoi, ele rămâneau în esenţă o chestiune de subiect, predicat, atribut şi complement, mai prezentau ceva comun cu putinţele celui mai modest individ: erau scrise tot cu cele 27 de litere ale alfabetului aflat la îndemâna tuturor.
Doar că Tolstoi punea literele în altă ordine decât noi, tot restul lumii. Vedeţi ce simplu e?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de