Suc de mere

Într-un veac al relativităţii, în care e tot mai greu să faci diferenţa dintre bun şi rău, sucul de mere nu suportă îndoieli. E ceva bun, la modul definitiv.

Mărul e un fruct preţuit şi ignorat în egală măsură. Ca tot ce-i uşor de obţinut. Nici sucul de mere nu pune probleme mari de fabricaţie. Poate doar unele dificultăţi în conservare. Cu toate acestea, sucul de mere fără aditivi, stabilizatori, emulgatori şi alte porcării chimice, adică sucul obţinut direct din fruct şi consumat ca atare nu-i de găsit în magazinele alimentare. Cauza trebuie căutată în absurdul marii producţii. Într-un jurnal tv, o ţărancă se văita că producţia de mere de Voineşti din acest an e atât de mare, încât sătenii sunt disperaţi. Nu ştiu ce să facă, nu-s pregătiţi.

Binele îi ia pe meseriaşii merelor prin surprindere. Răul îi găseşte întotdeauna pregătiţi, s-au deprins cu răul, au soluţii de supravieţuire, dar binele e o nenorocire. Nu numai cu merele se întâmplă asta. Au fost ani în care ţăranii erau copleşiţi de recoltele prea mari de grâu. Ţin minte o scenă în care un bărăgănean îşi croise o potecă spre pat prin grâul depozitat în toate odăile. Casa îi era inundată de grâu. Omul ştia doar să producă grâu, nu să tragă şi un alt folos din munca lui. De fapt, omul îşi considera ignoranţa ca pe un drept dat de sărăcie. Când eşti calic ce rost are să te străduieşti, să înveţi, să vezi ce fac şi alţii, să te baţi pentru un plus de profit? E mai simplu să boceşti şi să învinuieşti statul că nu vine cu ajutor.

Aşa zicea şi ţăranca din Voineşti, că statul trebuie să ia măsuri. În Piaţa Obor în noua ei configuraţie, un om din Voineşti cu o instalaţie nemţească de făcut suc de mere a scos bani buni, zile de-a rândul, vânzând cu 5 lei litrul licoarea pură. Şi dânsul avea ceva de reclamat, însă o reclamaţie de om stăpân pe subiect. Statul român le cere ţăranilor care investesc într-o maşină nemţească de făcut suc de mere un regim de fabrică şi nişte impozite imorale. Statului român îi e teamă ca să nu cumva să se îmbogăţească ţăranii din truda lor. Cu un Voineşti plin de ţărani avuţi statul ar mai scăpa de o grijă. Cu o ţară de români avuţi statul ar scăpa de o povară şi s-ar ocupa de învăţământ, de ştiinţă, de cultură, de treburile lui presante. Statul însă vrea să-i numere ţăranului toate merele şi să-l oblige la o fiscalitate de penitenciar. Să-l pedepsească, fiindcă îşi permite să sfideze lenea şi reaua credinţă a înaltei administraţii ministeriale cu o producţie mare. România ar putea deveni un mare exportator de sănătate. Sucul de mere, nu cârnaţii de Pleşcoi, poate să fie brandul agriculturii noastre. Doamne, ce de nenorociri se abat în lanţ asupra României: După inundaţii, ne-a lovit Dumnezeu şi cu o recoltă nesimţit de mare de mere. Ca să obţină nişte ţărani venituri nesimţite şi să-i râdă în nas statului!