x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suculența expresiilor porcoase

0
Autor: Lucian Avramescu 26 Ian 2015 - 15:42
Jurnalul unui dezertor
L-am invidiat pe Arghezi pentru îndrăzneala de a introduce în limba literară cuvinte strigate doar în penumbra peluzelor și nescrise în cărțile de citit. O fac și alții, azi, abundenți într-o cufureală prin sfinctere, lipsită însă de magia talentului. Mediocritatea pute. Cuvântul greu acceptat în saloane capătă doar sub pana poetului adevărat, muzicalitățile genialității.

Am aruncat scârbit câteva cărți scrise de oameni pe care-i cunosc prin activismul lor neîntrerupt, prezenți peste tot, inclusiv în tomurile Academiei, unde le-a făcut loc persuasiunea științifică a datului din coate. Îngrețoșau.

Și totuși, azi, am auzit o expresie care m-a făcut să râd sănătos, întrebându-mă apoi dacă evitarea ei nu văduvește cumva savoarea limbii și chiar înțelepciunea. Expresia se potrivește împrejurărilor de viață multiple, dar cum s-o scriu, fără să jignesc auzul fin al cititorilor mei? Într-o translație de îmblânzire nu mai sună la fel. Pocită de atractivitatea naturală, sună cam așa: ”Dumnezeu îi îndeasă norocul cu deștul în (varianta blajină) popou, iar el îl (of, cum să zic?) flatulează!”. Îmi lipsește curajul de a scrie cum am auzit. Vorba nu e un cap de destrăbălare, circulă, dar n-am îndrăzneala s-o scriu, cu toate că și domnia ta, cititorule, știi la ce mă refer. Uneori vorba aia se face simțită olfactiv în tramvai sau cinematograf. Sărăcim neapelând, măcar în legitimă apărare, la întrebuințările fruste? Strigă vreunul la film, pe întuneric, mă, care ai flatulat că nu mai pot să răsuflu?

Creangă a scris, în ”Povestea poveștilor”, care se cheamă de fapt mai scurt și mai sugestiv, ce n-a îndrăznit niciun scriitor român (clasic) să pună pe hârtie. Înainte de 89, am ascultat povestea scrisă de popa din Humulești, în căminul studențesc, înregistrată clandestin prin vocea unuia dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc. Azi este publicată dimpreună cu opera întreagă a marelui povestitor. Diaconul Creangă, prietenul lui Eminescu, se exprima slobod la gură, porcos chiar, dar din vulgaritatea lui neaoșă au țâșnit opere memorabile. Avem dreptul să le pronunțăm cu voce tare? Nu. Doar după ora la care adorm copiii. Nu-i cuviincios să le strigăm, dar e drept să le tăcem?

Am ascultat interviul acordat de un răsfățat al domnului Patapievici, autoproclamat scriitor, care ne reprezenta cultural la Washington. Omul pronunța la televizor în mod abundent și agresiv, într-un interviu despre reprezentarea culturii române peste Ocean, numele unor detalii corporale pitite de obicei în nădragi, cu o forță convulsivă și o sacadare care-l făceau suspect de onanie. Nu le spunea fiindcă împrejurarea interviului le cerea, altfel pierzându-și substanța filosofică, ci pentru că sonoritățile îi umpleau niște goluri fiziologice. Așa mi s-a părut.

Pornografia de cuvinte a devenit abundentă, depășind pe alocuri mecanica repetitivă a filmelor de profil. Și mai există o pornografie cianotică pe care o aud, zilnic și abundent, în producția nouă de desene animate. Personaje dizgrațioase, urâte ca dracul gol, urlă, se ceartă, își scot ochii, pe traseul unor scenarii seci, scrise de nucile unor scăfârlii din care a fost extras miezul. Mutilarea se produce progresiv, iar cuvintele de care mă feresc eu sunt de multă vreme în limbajul uzual al prichindeilor nevinovați.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de