x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suflet de sluga

0
01 Noi 2004 - 00:00

Singurul fel de libertate pe care-l traiesc ca pe o izbanda tarzie, dar completa e si singurul fel de servitute care ma stimuleaza: imi aleg stapanul. Iar cand acesta nu mai imi place, imi caut altul.


In scoala am invatat ca natiunile au luptat intotdeauna pentru libertate, ca poetii au cantat toti libertatea si ca nu exista o cauza mai buna intr-o viata decat sa fii complet liber. Numai vorbe mari, care nu ma priveau direct. Si nu doar fiindca nu eram poet si nu trebuia sa ma bat, ca voievozii, pentru neatarnare fata de Inalta Poarta. Vedeam libertatea ca pe o portie din ceva bun, insa greu de definit. Cand reuseam sa-mi conturez un drept de om liber, acesta era intotdeauna unul modest: sa pot cumpara cateva carti, altfel greu de obtinut, pe valuta, sa cutreier niste muzee din Franta si Italia in zilele cu intrarea gratuita, sa aduca Cinemateca toate filmele lui Fellini si sa prind meciurile de fotbal de la bulgari fara purici.

Uneori, discutam cu un coleg de redactie cate n-am face noi daca Ceausescu ne-ar lasa nitel mai liberi, cum ii lasase Gorbaciov pe rusi, ajungand de fiecare data la concluzia de bun-simt ca Gorbaciov cam exagerase cu libertatea. O portie mare nu trebuie sa fie una infinit de mare, chiar cand e vorba de libertate. Cu alte cuvinte, vedeam libertatea ca pe un fel de salariu suplimentar acordat tot pe principiile eticii si echitatii socialiste: fiecaruia dupa nevoi, la fiecare dupa posibilitati. Si era normal sa fi fost obtuz pana si in visare, deoarece e aproape imposibil sa doresti intens ce nu cunosti. Ce doream eu pe atunci, fara sa fiu constient de asta, era sansa de a descoperi ce-i libertatea si care din binefacerile ei mi s-ar potrivi.

Colegul cu care deliram spre sfarsitul programului pe tema libertatii de optiune - tema in care el se specializase, intrucat il ura de moarte pe redactorul-sef si suferea pentru ca nu avea unde sa plece, iar daca pleca o facea cu voie de la omul pe care-l detesta pana la a contracta o obsesie - a avut, dupa 1990, libertatea de a-l da dracului pe acel sef si de a pleca in lume, ca Leporello, dupa un stapan mai bun. Un timp a si indraznit, angajandu-se pe la diferite reviste cu conduceri neglijente sau excesive in toate privintele. Pe urma a disparut din presa niste ani, ca sa-l regasesc in caseta tehnica a unei publicatii editate tot de fostul sef.

Si frecvent in paginile ei, scriind exact aceleasi lucruri pe care le scria pe vremea cand tanjea sa fie liber: la ordinul stapanului si supunandu-se neconditionat umorilor si samavolniciilor acestuia.

Nu-i nevoie de deslusirile unui psiholog ca sa inteleg de ce se intoarce un om la jug si la bici, desi ar putea sa traga la sareta, manat doar cu vorba dulce: pentru ca are gatul facut pentru jug si pielea iubitoare de cnut. Pe vremea cand isi ura in anonimat seful, el suferea, deoarece era oprimat laolalta cu multimea, fara satisfactia unui calvar individualizat. Acum, de cand e pedepsit ca unic vinovat pentru toate crizele de personalitate ale jupanului, se simte realizat si liber, implinit intr-un soi de libertate ce nu poate fi imitata, nici ravnita de altii. Nu numai drogurile si fericirea dau dependenta, ci si silnicia, abuzul, impilarea. Cate femei desfigurate in bataie de soti nu spun, odata ajunse la tribunal, ca ele n-au barbat de lasat? Nu-i numai siguranta unui acoperis, ci si a unui reper in cuplu: bataia.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de