x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sufletul de licean al lui Il Luce

0
Autor: Florin Condurateanu 05 Noi 2019 - 07:30
Sufletul de licean al lui Il Luce


Un capitol de mare subtilitate, în acelaşi timp complicat, este vârsta omului. Vârsta aceea adevărată, pentru că vârsta reală nu este doar apariţia reumatismelor şi cifra mai umflată de colesterol, adevărata vârstă cred că este anotimpul din stânga pieptului, primăvara care dă zbor înalt şi bunicilor în cazul în care nu şi-au pierdut ambiţiile, visurile, dorinţa de a face ceva notabil chiar dacă paşii sunt mai grei. Tinereţea este, de fapt, vioiciunea sufletului, starea de licean a sufletului. Mai umblă o zicală: „Vârsta omului este vârsta vaselor sale”. Mi-am permis o parafrază: „Vârsta omului este şi vârsta visurilor sale!”. Mereu mă uimeşte şi mă entuziasmează tinereţea perpetuă a lui Mircea Lucescu. Şi, de curând, Lucescu a arătat că nu se uită la rubrica vârstă din acte, nu-l interesează numărul anilor scrişi de vreun funcţionar la un ghişeu. La 74 de ani, Il Luce nu concepe să stea acasă, să doarmă după- amiază, să se plimbe agale în Cişmigiu, să se repauzeze într-un fotoliu. A negociat oferta de antrenor total la puternicul club Dinamo Moscova. La 74 de ani. Mircea Lucescu şi-a trăit viaţa tot timpul la punctul de fierbere, nu a acceptat treapta întâia de viteză, nici treptele a doua, chiar a treia, a turat la capacitatea maximă fiinţa sa. A fost părintele unei generaţii de excepţie de fotbalişti români, a dus de la Corvinul la Dinamo - şi, apoi, în naţională - o pleiadă de mari sportivi (Andone, Rednic, Mateuţ, Gabor, Klein), apoi a dat aripi generaţiei noi (Răducioiu, Lupescu, Lupu, Sabău). Nea Mircea l-a debutat la 17 ani la naţională pe Gică Hagi. A modelat staruri în Italia. Pirlo, descoperit la Brescia de Il Luce, a ajuns creierul naţionalei Italiei, al Juventusului şi Milanului, a adus glorie echipei din Est Şahtior, a aureolat-o campioană ani şi ani, a cucerit cu Şahtior Cupa UEFA, învingând formaţia nemţească în finală şi Mircea Lucescu, cu tricolorul pe umeri, a făcut turul de onoare sub privirile admirative ale milioanelor de oameni. În emisiunea mea, Lucescu mi se confesa că e un sentimental care se străduieşte să formeze nu numai campioni, ci şi oameni cu frumuseţe interioară. În cantonament, în orele de relaş, îi duce pe fotbalişti la expoziţii de pictură, la muzee, îi capacitează şi pe fotbaliştii brazilieni modelaţi de el ca teribile vedete să aprecieze arta, ei fiind mai doritori de învârtit mingea pe plaja Copacabana.

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de