x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sufletul nu are nevoie să fie pus în ghips

0
Autor: Florin Condurateanu 19 Ian 2012 - 21:00

Se zdruncinase pamantul de se invartise si cheia in broasca asa cum aseza intr-un vers cutremurul Adrian Paunescu. Iesisera si pietrele din caldaram de scuturarea care pravalise cladiri si destine. Se crapau peretii si la Spitalul de Urgenta Floreasca, iar pe scari se buluceau disperati bolnavi si medici, vizitatori si brancardieri. Locul in care viata fusese de atatea ori salvata a scapat pana la urma de prabusire. Dupa ce cutremurul s-a potolit in norul de ciment si covorul de tencuiala, oamenii au inceput sa se dezmeticeasca. Se adapostisera firesc multi si in subsol, si in curte.

Cand lumea a inceput sa revina in saloane, dar si in salile de operatie s-a constatat ca intr-un bloc operator ramasesera doi oameni. Un pacient care fusese anesteziat, dar nu se pornise operatia, si o asistenta care inca mai impingea cu mana burduful aparaturii de respiratie artificiala. Era o asistenta modesta, tacuta. In momentul in care s-a pornit prapadul cutremurarii si au fugit toti sa se adaposteasca, asistenta a ramas langa bolnavul anesteziat si tremura de emotie ca nu stia cum sa rezolve intreruperea de curent care nu mai alimenta aparatura de anestezie la Terapie intensiva.

Bolnavul trebuia sa aiba plamanii ventilati, caci altfel ar fi murit, deoarece organele vitale ii fusesera anesteziate si asistenta a inceput sa impinga cu mana 'distonul' plamanului artificial, care a impins aerul vietii pacientului adormit pe masa chirurgicala. Peste Spitalul de Urgenta Floreasca au trecut toate catastrofele posibile. Au adus Salvarile sute de oameni in pragul mortii si la cutremurul din 1977, si la Revolutie, si la inundatii, si la explozia de la Uzina Policolor, si la incendiul devastator care a cuprins Magazinul Victoria. La o asemenea invazie de oameni raniti si in stop cardiac, Spitalul de Urgenta Flo­reasca a facut fata.

Din existenta de 75 de ani a spitalelor de urgenta din Romania, jumatate, 37 de ani, la condu­cere au stat marii medici din fa­­m­i­­lia Firica. Profesorul de chirurgie Firica senior a fost unul dintre intemeietorii retelei spitalelor de urgenta din Romania. De altfel, cand in lume existau doar trei spitale de urgenta, unul se infiintase in Bucuresti in acelasi timp cu celelalte doua de la Moscova si Buenos Aires.
Dupa profesorul de chirurgie Firica, inca 17 ani au urmat la conducerea Spitalului de Urgenta Floreasca fiul, renumitul profesor de ortopedie Andrei Firica, cel care a infiintat si clinici de ortopedie. In timpul razboiului, profesorul Andrei Firica senior conducea reteaua de spitale de urgenta din Bucuresti plus celelalte spitale transformate in spitale militare pentru raniti.

Plecase de la Spitalul de Urgenta de pe Cheiul Dambovitei sa opereze in celelalte spitale, si dupa cinci minute a cazut o bomba pe spitalul vanat de avioanele nemtilor. Adjunctul sau care ramasese de garda in spital s-a bagat sub o masa sa scoata pisoiul care se juca acolo, si asta i-a salvat viata.

Bomba a distrus cabinetul, insa medicul a fost protejat de masa masiva, care i-a salvat viata lui si motanului. Iar despre profesorul de ortopedie Andrei Firica fiul, ales membru de onoare al Academiei de Ortopedie a Frantei, istorisesc doar atat: a fost adusa pe brate o arhitecta operata de 18 ori, cu picioarele la fel de neputincioase. A 19-a oara a ope­rat-o profesorul Andrei Firica, pe atunci director general al Spitalului de Urgenta Floreasca. Peste vreo cinci ani, marele profesor de ortopedie Andrei Firica a intalnit-o pe arhitecta la o sarbatorire. Si arhitecta l-a invitat la dans.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de