x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sunt fiul unui copil

0
Autor: Ştefan Mitroi 14 Apr 2010 - 00:00
Tatăl meu a împlinit săptămâna trecută vârsta de 11 ani. Numai că pe lumea cealaltă. Oricât ar părea de ciudat, sunt, iată, fiul unui copil. Singurul lucru care mă împiedică să fiu pe deplin fericit este că trăim în lumi diferite.

Câtă vreme ne-a încăput pe amândoi lumea aceasta, tata era un om ca toţi oamenii de leatul lui, adică niţeluş viscolit de aleanuri, adică tot mai singur în faţa curgerii timpului, adică aproape bătrân. Într-o după-amiază m-am pomenit chemat acasă ca să-l văd, aşa cum nu voiam să-l văd niciodată, lungit în patul din tindă cu mâinile pe piept, posomorât şi foarte tăcut.

Pe urmă, oamenilor li s-a năzărit să-l ducă în braţele celei ce-l născuse. Îmi aminteam perfect de ziua în care o coborâseră în groapă pe mamaie. Acum se încălţase ţărâna cu pantofii ei. Şi tot ţărâna îi purta broboada şi pieptarul. Acestei femei i l-au încredinţat într-o zi de la începutul verii pe tata. Şi el a trebuit să-şi ia viaţa de la capăt.

Din şase câţi fuseseră de toţi, tata a fost copilul pe care mama lui l-a iubit cel mai puţin. Uite că pe lumea cealaltă se vedea obligată să-l ţină tot timpul în braţe. şi să-l spele seara pe picioare. Să-i dea cu lingura ei să mănânce. Să-i facă patul înainte de culcare. Are şi sărmanul meu tată dreptul la un pic de răsfăţ. Numai să nu-l trimită la secere, ca pe vremea când era copil pe lumea aceasta. Şi să-l lase să plece la şcoală desculţ. Iar mai apoi să-l oprească să mai meargă la şcoală.

În calitate de fiu al copilului care este pe lumea cealaltă tatăl meu, trebuie să-i port de grijă, chiar dacă ştiu că el se află acolo alături de mama sa. Dacă ea n-o să-i arate dragostea cu care i-a rămas datoare de pe lumea acestea? Dacă, în loc de vorbe de alint şi de gesturi pline de căldură, ea o să-i atingă fruntea cu degete de ţărână şi o să-l sărute pe obraji cu buze de gheaţă? Dacă el se va rătăci prin întuneric şi ea n-o să-i lumineze cu lumina ochilor ei drumul înapoi spre casă?

Este, orice s-ar zice, o mare răspundere să fii fiul de pe lumea aceasta al unui copil de pe lumea cealaltă. Şi nu pun la socoteală plânsul. Nu iau în seamă nici faptul că ţi-e dor. Ţi-e atât de dor încât îţi vine câteodată să urli. Răspunderea e legată de faptul că simţi până în străfundul inimii
şi până în vârful degetelor de la picioare un fel de spaimă pricinuită de gândul apăsător că existenţa de dincolo a părintelui tău este ameninţată de primejdii şi lipsuri de tot felul. Îi lipseşti, bunăoară, chiar tu. Şi asta mai mult ca sigur îl doare cel mai tare, făcându-i copilăria nefericită.

Tot mai mulţi copii nefericiţi pe lumea cealaltă! Tot mai mulţi fii de copii pe lumea aceasta! Poate că ar trebui să profităm de faptul că Iisus n-a apucat încă să se înalţe la cer şi să-L rugăm împreună. Aşa cum s-a putut cu Lazăr, în zilele de dinaintea intrării în Ierusalim, de ce să nu se poată şi cu părinţii noştri? De ce?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de