„Sunt vagabondul vieţii mele, măturător de praf de stele”

Rar se întâmplă ca un uriaş al scenei şi ecra-nului, un foarte iubit actor să aibă atâta modestie, atâta firesc precum Gheorghe Dinică. A strălucit în toate rolurile, replici rostite de Gigi Dinică au intrat în legendele poporului; „Nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică” e mieunatul viclean al borfaşului de mică anvergură din „Cu mâinile curate”. Textierul escroc, dar fantezist din bijuteria de film „Filantropica” decreta o filozofie a cerşetoriei, „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană”. Dinică se şi jena când îi recunoşteai capodoperele actoriceşti din „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Secretul lui Bachus”, „Felix şi Otilia”, iar de pe scenă, „Tache, Ianche şi Cadâr”. Modestie ca de la mama ei! „Iar când adorm spre dimineaţă, îmi reproşez de la-nceput, că n-am luat totul de la viaţă, şi nu i-am dat cât aş fi vrut”. Povestea un alt mare actor, de o inteligenţă ieşită din comun, Florin Zamfirescu: „Filmam la serialul de succes în fiecare zi, ne prindea miezul nopţii; stors de puteri, eu am adormit pe podeaua studioului, am furat un sfert de oră de somn, când m-am trezit, capul îmi era aşezat pe moale, mă luase în poală maestrul Dini-că, nu a rezistat să mă vadă cu tâmpla pe lemnul duşumelei”. Gigi Dinică s-a ridicat la Ceruri nedrept de devreme, l-a biruit o bronho-pneumonie rebelă, încăpăţânată să facă pasul înapoi în faţa medicamentelor. Ca o ironie a sorţii, în aceste zile, şi soţia lui, Gabrie-la, cea care i-a făcut ordine în viaţă, a fost tratată de medici tot pentru o afec-ţiune la plămâni. Sunt de literatură şi nopţile petrecute cu Ştefan Iordache la câte o cârciumă, la taifasuri cu har şi vorbă deşteaptă, o adevărată boemă a artiştilor şi scriitorilor, un fel de Capşa, unde se strângeau românii de renume între războaie. „La cârciuma din cartier, unde se cântă şi se bea, vreau astă-seară să petrec cu amin-tiri din viaţa mea”. Au făcut deliciu replici rămase în popor, când Gigi Dinică a intrat într-un local plin şi a murmurat: „Ţară mică, mese puţine”. Iar când i-a fost prezentată o tânără cu mâna rece de emoţie, maestrul a şuguit: „Vă invit la vară să puneţi mâna pe paharul meu cu vin să răciţi băutura”. „Am mai şi râs de-o nero-zie, am fost bogat, am fost falit, şi-n toată-a lumii nebunie, eu publicul mi l-am iubit”.