x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suntem deja în epoca post-Băsescu

0
Autor: Dan Constantin 03 Feb 2011 - 18:42
Suntem deja în epoca post-Băsescu Cristian Marcu/


149866-desenedit-dl-constantin.jpgZbaterile regimului Mubarak arată cât de complicată devine pentru destinul unei ţări succesiunea puterii în dictatură. România a trecut printr-un proces asemănător în mai multe rânduri, de fiecare dată situaţiile explozive fiind detonate din afară. Carol al II-lea a fost obligat să plece peste noapte ca urmare a clauzelor secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov. Dictatura carlistă a fost înlocuită de statul naţional-legionar, nu pe baza unui program de tranziţie; ca urmare, la puţin timp s-a produs rebeliunea legionară din ianuarie 1941 înfrântă de armata rămasă loială lui Antonescu. Lecţia nu i-a servit Mareşalului care nu a putut în condiţii de război, cu Armata Roşie la Prut, să asigure o tranziţie spre un alt regim.

România este cea care a pierdut, înlăturarea dictaturii lui Antonescu prin lovitura de palat de la 23 august deschizând calea dictaturii proletariatului şi includerea ţării în „lagăr”. În fine, regimul Ceauşescu a primit lovituri mortale din exterior, comunismul din Europa fiind dizolvat la ordinul Moscovei, tot de acolo de unde sosise. Iubitor (superficial) de istorie, Nicolae Ceauşescu a refuzat să înţeleagă lecţiile acesteia, ratând succesiunea şi lăsându-se prins în capcana unei revolte populare. Trei dictatori, trei prăbuşiri cu grad de catastrofă au marcat istoria schimbărilor în România timp de o jumătate de secol (1940-1990). Este şi aceasta o explicaţie a tranziţiei lente a ţării spre democraţie care la noi are rădăcini firave, trunchiul strâmb şi fructul amar.

În spaţiul public s-au făcut în ul­ti­mul timp multe referiri la tendinţele dictatoriale în timpul mandatului început de Băsescu Traian în 2004. Chiar şi sintagma „regimul Băsescu”, cvasiunanim acceptată, indică percepţia unei realităţi care are ca fir conducător o restrângere graduală, constantă a libertăţilor cetăţeneşti, o diminuare a rolului instituţiilor democratice. Interceptarea convorbirilor, întărirea poliţiei politice, discreditarea Parlamentului, respingerea Opoziţiei de la orice dialog real, restrângerea drepturilor sindicale, violenţa contra manifestanţilor, politizarea televiziunii publice şi a tutu­ror instituţiilor statului, măsuri economice abuzive, cod restrictiv al muncii sunt doar câteva dintre „bucuriile” aduse de regimul Băsescu pentru societatea românească.

Dorinţa nemărturisită a fiecărui dictator este ca regimul creat de el să dureze cât mai mult. Prin realegeri succesive, cu respectarea formală a democraţiei şi, atunci când Consti­tu­ţia nu o mai permite, prin găsirea de suc­cesori fideli, demni urmaşi să-i de­săvârşească „opera”. Traian Bă­ses­cu se gândeşte la ambele variante. Constituţional, şi-ar dori o suspen­da­re care lasă poarta deschisă unei alegeri. A spus-o clar: mă suspendă, candidez şi câştig! Deci un Băsescu 3, după Băsescu 1 şi 2. Metoda clonării Guvernului Boc iată că poate fi aplicată şi în folos propriu la Cotroceni pentru prelungirea domniei lui Traian B.

Succesiunea de tip asiatic, prin pasarea sceptrului puterii în familie, nu prea are soluţii în cazul nostru. Atunci, apropiaţii familiei? Elena Udrea freamătă de nerăbdare să fie prezidenţială; ar fi o succesiune fi­reas­că, gen telenovelă sud-america­nă, care, plantată pe manele şi stropi­tă cu bani şi servicii secrete, poate re­zista în faţa unei Opoziţii dezbinate.

Băsescu este în căutare şi de alte nume mai puţin telegenice. Partidul de guvernământ este o grădină prea mică şi timpul presează. Faptul că Opoziţia vrea să construiască un front comun îi strică planurile lui

Bă­ses­cu. Găsirea de nume din afara PDL, ca soluţie apolitică, nu mai poa­te fi aplicată în cazul unei soluţii po­li­tice a Opoziţiei unite. Furia ata­cu­rilor băsescienilor împotriva acestei construcţii politice arată că am intrat deja în epoca post-Băsescu. Un succesor din interiorul Dreptei, care să-şi asume supravieţuirea regimului Bă­sescu, are însă puţine şanse de succes într-un scrutin prezidenţial.

Cum va ară­ta scena politică fără presiunea acestui regim? Oricum, se va respira mai uşor şi lumea nu va mai vorbi în şoap­tă. Chiar dacă vom fi la fel de săraci vom putea măcar zâmbi.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de