x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Surse de inspiraţie

0
Autor: Andrei Bacalu 13 Ian 2008 - 00:00
Surse de inspiraţie


De când lumea, oamenii au privit cu superioritate fiinţele cu care împart planeta. Asta nu i-a împiedicat să observe lucruri demne de imitat sau să găsească explicaţii acolo unde nimeni nu s-ar fi aşteptat.

 

De când lumea, oamenii au privit cu superioritate fiinţele cu care împart planeta. Asta nu i-a împiedicat să observe lucruri demne de imitat sau să găsească explicaţii acolo unde nimeni nu s-ar fi aşteptat. Una dintre întrebările la care încearcă să răspundă de multă vreme tot felul de oameni de ştiinţă este legată de succesul primatelor, oameni şi maimuţe de tot felul, care au reuşit să cucerească lumea.

 

Ne putem simţi oarecum mândri de înrudirea cu blândele gorile de munte, cu inteligenţii cimpanzei, giboni sau babuini, susţine Dario Maestripieri, autorul unei cărţi ce se vrea o explicaţie a fenomenelor descrise. Până şi maimuţele bonobo, mai puţin spectaculoase, ne impresionează prin altruismul şi capacitatea lor de a simţi milă, de a deveni vegetariene şi de a-şi manifesta bucuria la găsirea unor noi surse de hrană.

Dar, din punct de vedere comportamental, semănăm mult mai bine cu o specie binecunoscută, Macacus rhesus. Machiavelli spunea că, dacă este vorba de a alege între a fi iubit şi a fi temut, este de preferat să fii temut, cel puţin în politică. Fără a fi machiavelic, fără a folosi înşelătoria, minciuna şi alte trucuri, macacul se dovedeşte un exponent serios al agresivităţii.

Masculul este despotic, vrea putere, îşi apără şi promovează doar rudele foarte apropiate, femela încearcă să menţină relaţii de lungă durată oferindu-şi serviciile sexuale masculilor dominanţi. Oricând gata de o confruntare agresivă, macacul pare să aibă, ca şi noi, o lungă istorie a violenţei. Rezultat al evoluţiei sau opţiune conştientă? Rămâne de văzut.

Să încercăm să găsim alte exemple. Specialiştii în bionică s-au inspirat din anatomia delfinului pentru a mări viteza de deplasare a submarinelor în imersiune. Tot ei au “copiat” sistemul de orientare al liliecilor, realizând un sonar sofisticat, şi au reprodus senzorii de infraroşu ai şarpelui cu clopoţei pentru a-i folosi în rachetele teleghidate.

Un cercetător al istoriei naturale a arhitecturii animalelor, Mike Hansell, fascinat de barajele construite de castori (unele de peste 120 de metri lungime!) şi de turnurile ridicate de termite, a găsit exemple cu totul re­marcabile. Un cuib de colibri cân­tă­reşte doar câteva grame şi este suspen­dat de frunze cu ajutorul salivei frumoa­selor păsărele. Omida speciei Aethria carnicauda îşi smulge ţepii şi îi înfige într-o crenguţă la capătul căreia va ieşi din cocon, lăsând în urma ei patru sau cinci obstacole în formă de disc. Nu trebuie să uităm că în toată lumea vie doar oamenii şi păianjenii construiesc capcane. Avem ce învăţa şi de la arahnide, capabile să adapteze modelul pânzei în raport cu prada disponibilă şi cu starea vremii.

O mică dezamăgire, albinele nu construiesc intenţionat celulele hexagonale ale fagurelui, forma lor se datorează unor proprietăţi ale cerii, care, încălzită de aripile albi­nelor, se aranjează în forma cunoscută.

Agreabil exemplul masculilor unei specii de păsări din Australia şi Noua Guinee, Ptilononrhychiade, pasărea croitor pentru cei şocaţi de numele greu de pronunţat. Aceştia îşi decorează cuibul cu pietricele colorate şi strălucitoare în speranţa că împodobirea viitoarei locuinţe va atrage femelele cele mai arătoase.

Nu doar ei fac asta, masculul caracatiţei, care stabileşte o relaţie monogamă pentru întreaga-i existenţă, caută şi el scoici şi pietricele mai deosebite pentru a le folosi ca decoraţiuni interioare. Fenomenul, observat încă de pe vremea marelui Charles Darwin, ne poate da de gândit în legătură cu subiecte precum plăcerea estetică...

În fine, William Rosen, autorul unui erudit studiu pe tema începuturilor culturii europene, se ocupă de fiinţe mult mai mici. El ne vorbeşte despre rolul fluturelui Bombyx mori, a cărui larvă este cunoscută sub numele de vierme de mătase, în evoluţia imperiilor din Asia. Europa a fost influenţată de o bacterie, Yersinia pestis (provenită din Africa de Est, rezultat al unei mutaţii în specia Yersinia pseudotuberculosis, care provoca un fel de gripă), agentul patogen al ciumei. Tran­sportată de puricele Xenopsylla cheopsis, parazit al şobolanului medi­te­­ranean, bacteria a declanşat epide­mia de ciumă din anul 542 al erei creştine.

Cu 25 de milioane de morţi mai târziu, Imperiul Roman de Răsărit cădea victimă nu Hunilor, Goţilor sau Vizigoţilor, ci unei fiinţe microscopice. Un bun prilej de a înţelege, peste încă 15 secole, nemiloasa putere a celei mai răspândite forme de viaţă de pe pla­neta noastră, bacteria.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de