x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sut. Gol. Bara

Sut. Gol. Bara

20 Feb 2005   •   00:00

Am sa incep direct: pe cat posibil incerc sa nu cumpar produse carora li se face reclama in meciurile de fotbal.

Cand n-am de ales (cum e cazul unui sortiment de bere), incerc sa uit reclama si sa ma concentrez pe gust, aspect, ameteala si euforie. In nici un caz pe sut sau gol. In cazul meu (si poate si al altor consumatori romantici), reclama in fotbal e o lovitura in bara. Cu fluierul piciorului, sa doara.

N-as putea sa dau toate motivele fara sa jignesc pe cineva, asa ca va trebui sa ne multumim cu jumatate de sinceritate: cred ca fotbalul e un sport in care s-a investit mai mult decat suficient si care genereaza mai putina prosperitate si inteligenta decat, sa zicem, industria IT. Cred ca salariile nesimtite aruncate pe cerebel (acolo unde se coordoneaza miscarile) ar trebui mai degraba investite in cortex (acolo unde se construieste ratiunea). E la mintea cocosului si-a lui Darwin: daca natura ar fi fost de parere ca ne ajunge sa dam cu sutul, ne-ar fi lasat asa, doar cu el. Ea insa a investit milioane de ani ca noi sa putem gandi - si cred ca e nepoliticos sa lasam efortul asta nerasplatit. In plus, cum selectia naturala inca functioneaza, mi-e groaza sa ma gandesc ca am putea sfarsi in cateva sute de mii de ani cu societati compuse doar din fotbalisti...

Dar sa revenim la reclame si la realism: evident ca produsele de volum trebuie sa se agate de un joc iubit in proportie de masa. Dar parca s-ar putea introduce mai multa imaginatie in jocul creatiei. In cele mai multe reclame din domeniu, fotbalistii pur si simplu dau cu piciorul in minge. In cazul cel mai fericit fac o gaura in regiunea toracala a Diavolului - iar in cel mai lipsit de riscuri, darama niste cutii de suc din antichitate. Supriza, cutia e aceeasi din ziua de azi, ceea ce ar putea duce la o concluzie nefericita: layout-ul nu s-a mai schimbat de 2.000 de ani.

Saptamana asta, in Statele Unite, o initiativa legala a incercat limitarea difuzarii reclamelor la medicamente pentru redresarea potentei (Viagra, Cialis). Motivatia: unui congresman i s-a parut indecent faptul ca unul dintre efectele secundare de care se vorbea in ad-ul acela era "erectia de patru ore". Cam asta e si situatia reclamelor cu fotbalisti - stii sigur, fara sa ti se mai spuna, ca pentru a ajunge ca ei, trebuie sa dai cu sutul in carte inainte sa dai, cu sete si eficacitate, in minge. La fel ca si in cazul medicamentului, e un efect secundar pe care cei mai multi fani il privesc cu invidie...

×
Subiecte în articol: editorial