Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nimeni n-ar zice că indienii, aceşti asurzitori ai străzii şi ai lumii, sunt capabili de o tăcere absolută. O tăcere liber asumată ce reprezintă pentru ei o cale de impăcare cu lumea, o variantă de a depăşi puternice decepţii, un mod de a-şi arăta dezacordul faţă de viaţă, de a-şi păstra mândria sau de a-şi manifesta indignarea. Dacă îi întrebi de ce adoptă aceste lungi tăceri uneori, indienii îţi vor spune că muţenia te apropie de înţelesurile profunde ale existenţei. Există un film indian din 1984, "Mukhamukham" ("Faţă în faţă"), al cărui subiect este tocmai jurământul tăcerii.
Într-un sat din Kerala, un bărbat iniţiază şi organizează sătenii în lupta pentru afirmarea drepturilor. Toţi îl recunosc drept binefăcătorul lor. Într-o zi, ca urmare a prigoanei politice, bărbatul dispare. Timpul, viaţa se scurg. Sătenii nu şi-au uitat fruntaşul, îl aşteaptă. Până într-o zi când nimeni nu îl mai aştepta, bărbatul reapare pe aceeaşi potecă din pădure pe care dispăruse cu ani în urmă. Bucurie generală, dar bărbatul tace. Nu face nimic altceva decât să tacă şi să doarmă timp de mai multe săptămâni. Sătenii îşi pierd răbdarea şi într-o zi vin şi îl asaltează cu întrebări. Bărbatul nu scoate o vorbă. Vine o altă zi, şi bărbatul e găsit ucis exact pe poteca din pădure. Ucis de sătenii care trecuseră de la răbdare, la violenţă... După cum spunea Tagore: "Poeţii şi gânditorii Indiei par atât de stranii pentru că au rămas prea mult singuri cu ei înşişi".
