Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Declaraţiile domnului Iurie Roşca în legătură cu odiseea transformării partidului său din formaţiunea cu retorica cea mai pro-românească, pro-unionistă şi anticomunistă din Republica Moldova în aliat al comuniştilor românofobi şi antiunionişti (la intervenţia triadei oranj Băsescu - Shakaasvili - Iuşcenko) şi de aici în partid extraparlamentar, ar fi trezit doar zâmbete sceptice dacă nu ar fi fost confirmată implicit de însuşi şeful statului român, care a dat de înţeles că, în timp ce condamna comunismul în vorbe la Bucureşti, îl sprijinea prin fapte la Chişinău. Explicaţia fenomenului ar consta în împrejurarea că Administraţia Bush, prin prepuşii săi portocalii, l-a sprijinit pe preşedintele Voronin în schimbul opoziţiei acestuia faţă de planul rusesc de transnistrializare a Moldovei. Aşadar, Voronin era "omul Washingtonului" în conflictul Occidentului democrat cu neoimperialismul moscovit. Prin contrast, partidele liberale şi cele social-democrate de varii orientări, asociate acum în Alianţa pentru Integrare Europeană, au făcut şi ar continua să facă în taină politica Rusiei (sic!). Oricât de şocantă, teza are ecou în comentariile unor influenţi analişti americani de orientare neoconservatoare, care au arătat o constantă încredere în capacitatea fostului preşedinte moldav de a menţine ţara pe un curs euroatlantic. Tot ei au deplâns contestarea alegerilor din aprilie 2009, care dăduseră un aparent confortabil câştig de cauză partidului comuniştilor.
Ceea ce nu lămureşte domnul Roşca este de ce inclusiv partidele "moscovite" au votat în 2005 pentru "adversarul Moscovei", Vladimir Voronin, şi mai ales de ce preşedintele Băsescu a întrerupt orice contact cu el după reuşita proiectului provoronian? (Să fi crezut oare şeful statului român că, prin discursul său unionist, domnul Roşca făcea tocmai jocul Rusiei, dând apă la moară unor acuze care vulnerabilizau poziţia României în cadrul alianţelor sale euroatlantice?) Dincolo de aceste neclarităţi, dacă ar fi să considerăm dezvăluirile domnilor Băsescu şi Roşca purtătoare în esenţă ale adevărului, concluzia este limpede: politica partidelor moldave a fost funcţie a politicii ţărilor vecine care, la rândul lor, au acţionat ca agent local în relaţia de rivalitate globală dintre Occident (în special SUA) şi Rusia. O atare abordare a condus la eşec. În primul rând pentru Republica Moldova.
Evitarea repetării eşecului presupune ieşirea din logica mecanismului său. În acest sens, pe de o parte, partidele moldave trebuie să se ghideze după interesele naţionale, iar nu după cele geopolitice ale actorilor globali, pe de altă parte, actorii regionali şi globali (inclusiv Ucraina şi România/UE) trebuie să încerce a defini în priză directă, şi nu prin intermediul unor lideri moldavi mereu tentaţi a crede că îşi pot promova agenda internă prin trişări multivectoriale externe, o ordine regională bazată pe cooperare, iar nu pe confruntare.
Neputând şti cine este agentul cui în Republica Moldova (cu atât mai mult cu cât viaţa în umbra imperiilor i-a învăţat pe moldoveni să se angajeze şi să acţioneze mai totdeauna cu rezerve mentale), este contraproductiv să împărţim partidele de acolo în pro-ruse şi prooccidentale. Ceea ce trebuie cerut acestor partide este să fie promoldovene. Concret, asta înseamnă că soluţia negociată vizând structurarea unui nou Legislativ, formarea unui nou Guvern şi alegerea unui nou preşedinte trebuie să fie transparentă, multilaterală şi nonexclusivă. Aranjamentele secrete de tip Roşca - Băsescu nu creează decât suspiciuni, înstrăinare, fragilitate politică şi cinism social. Alianţele în doi, superideologizate ori excluderea de la negocieri a unor partide pe baze artificiale, de asemenea. Criteriul de evaluare a jucătorilor politici într-o ţară cu probleme constituţionale, existenţiale şi de conştiinţă naţională fundamentale este capacitatea de a crea stabilitate politică prin mijloace democratice şi un spaţiu public pentru dezbatere democratică.
În rest, totul depinde de convingerea UE şi a SUA că o Rusie puternică şi angajată este o sfidare gestionabilă pentru stabilitatea şi securitatea lumii, în timp ce o Rusie în declin economic şi demografic, nu. Numai cu o astfel de schimbare a mentalităţii euroatlantice se poate tăia nodul moldovean.
