x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tăierea simultană a trecutului şi viitorului

0
Autor: Petre Roman 16 Ian 2011 - 17:48
Tăierea simultană a trecutului şi viitorului Cristian Marcu/


146800-87.jpgDrumurile pe care sunt târâţi românii în zilele noii “epoci de aur”, a reformelor prin tăiere sunt pentru mulţi drumuri fără întoarcere. Astăzi aflăm că dacă salariaţilor, pensionarilor, profesorilor, mamelor şi copiilor li se taie drepturile, vina o poartă chiar ei. Suntem în situaţia absurdă (a câta?) în care păgubiţii sunt de vină fiindcă aşa anunţă Guvernul prin toate vocile sale, oficiale şi neoficiale. Cu toate acestea, realitatea trăită de milioanele de păgubiţi este că actuala guvernare nu are nici o altă strategie afară de tăierile de venituri şi creşteri de taxe, că nici o măsură luată nu este nici bine gândită, nici corect pregătită şi că, în final, suntem într-un interminabil şi trist haos.

După cum nu trebuie să ştii ce e electricitatea ca să nu te curentezi, tot aşa nu e nevoie să ştim ce calcule fac guvernanţii pentru a şti cât de rău ne fac. În zilele noastre excesele, schimbările peste noapte, situaţiile absurde au devenit normale. Cum altfel putem caracteriza situaţia pensionarilor cărora li s-a redus pensia la jumătate, fiind anunţaţi că ea va fi recalculată pentru a fi pusă în acord cu cerinţele unei legi care a intrat în vigoare dar nu poate fi aplicată.

La fel, cum putem caracteriza situaţia mamelor anunţate că, într-o nouă lege, au dreptul de a alege să-şi îngrijească copiii nou-născuţi până la vârsta de doi ani după care, prin normele de aplicare a legii, ele pot fi concediate după primul an de îngrijire a acestora. Trăim dualismul alb-negru al absurdului. Eu credeam că un om rău poate deveni unul bun şi invers. În nici un caz că poate deveni bun şi comite numai rele. În acest caz el e rău pentru că e absolut impredictibil. Nu suferă de contradicţii imorale, nu simte ambiguitatea, nu se simte responsabil azi pentru ceea ce a spus ieri. Dar se vede treaba că în actualitate se poate şi asta.

În tragedia greacă două elemente erau esenţiale: PHOBOS şi ELEOS, adică în accepţiunea zilelor noastre groaza şi compasiunea. NOUA LOGICĺ a guvernării exclude compasiunea cu excepţia aceleia care ar aduce beneficii de imagine Dar şi aceea e repede ignorată. Însă istoria e un martor necruţător: cine recunoaşte doar legea violenţei, a puterii forţei care se impune prin forţă are toate şansele să fie principalul vinovat pentru propriile nenorociri. Adică, nu nenorocirile provocate altora, ci acelea care-i aşteaptă la cotitură chiar pe ei. Răbdarea impusă românilor când e vorba de drepturile lor, când e vorba la urma urmelor de libertate, e neconstituţională. Iar cei care aleg soluţia, practic unică, de a pleca din ţara lor au parte de aceeaşi impunere a răbdării.

În noua logică chiar şi dezrădăcinarea  a devenit o virtute. Risipa e imorală, însă risipa umană e absolut imorală. Fiindcă aproape nimeni nu mai crede nici în bunăvoinţa, nici în competenţa guvernanţilor şi fiindcă şansele opoziţiei de a schimba democratic această stare de lucruri par în continuare firave suntem într-o ţară în care nimeni nu e crezut. Când nimeni nu e crezut, nimeni nu e suspectat. Mai rău e că şi invers e adevărat. Dacă toţi sunt suspectaţi evident că nimeni nu e crezut.

În politică poţi fi nesentimental cu un scop a cărui atingere înseamnă o certă îmbunătăţire a vieţii şi viitorului oamenilor, dar atunci n-ai cum să fii şi neinteligent, lipsit de isteţime, adică oricum incompetent. Românii acum se pare că simt şi gândesc foarte asemănător despre starea vieţii lor. Dar asta nu înseamnă că sunt ca o turmă de mediocri. Mai degrabă asta arată că guvernul e sub-mediocru. Marii şi autenticii lideri politici au o putere de empatie ieşită din comun.

Mă gândesc acum la câteva asemenea mari figuri cu care am avut bucuria să comunic: François Mitterand, Felipe Gonzalez, Mihail Gorbaciov, Helmuth Kohl, Bill Clinton. Sau lideri ai credinţei precum Maica Tereza şi Papa Ioan Paul al II-lea. De ce îi amintesc acum? Fiindcă ei au reuşit să pună viitorul tuturor într-o lumină mai bună şi mai dreaptă. Având puterea de a schimba un destin şi aşteptând o minune deocamdată suntem răniţi de trădare şi chinuiţi de minciună.

Erată: În articolul “Independenţa negândită a României” din 10 ianuarie a.c. se va citi “a propăşirii românilor” în loc de “a prăbuşirii românilor”.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de