x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tâlcul unui vis care se repetă

0
Autor: Maria Timuc 16 Ian 2011 - 19:33

Un bărbat mi-a povestit acum câteva luni un vis de-al lui care s-a repetat din copilărie, dar care a încetat în urmă cu zece ani. Încercam să-mi amintesc acel vis nu de mult, când îmi făceam notiţe, în dorinţa de a scrie un articol despre vise. În mod straniu, îmi aminteam doar că era vorba despre “două beţe!”. Ceva teribil se întâmpla cu acele beţe, însă uitasem totul. Sigur că puteam să scriu un articol despre vise şi fără visul acela, dar am înţeles de îndată că memoria nu-mi juca feste din întâmplare: era un tâlc ascuns în ciudăţenia de a-mi aminti doar “două beţe” dintr-un vis care mi se păruse atunci atât de frumos.

L-am reîntâlnit zilele trecute pe bărbatul cu “două beţe în vis” şi l-am rugat să-mi povestească din nou totul. Visul cu beţele se repeta din când în când, în mod identic. “Eram la ţară, pe lângă casa în care am copilărit. Aveam două beţe, pe care le cojeam atent, apoi le aşezam în cruce şi atunci simţeam cum mă ridicam în aer. Zburam sau mai degrabă pluteam pe deasupra locurilor natale. Vedeam de sus casa în care m-am născut, cei doi nuci care acopereau casa şi apoi vedeam tot satul şi împrejurimile. Când mă ridicam în aer pierdeam memoria beţelor, nu le mai dădeam atenţie, deşi uneori îmi aminteam de ele şi, dacă le îndepărtam din poziţia în care le ţineam, simţeam cum cad, cum mă duc în jos. În vremea în care aveam visul, zilele îmi erau frumoase şi bune şi mă simţeam alt om”, mi-a spus bărbatul. Simţeam că se găsea în visul cu “beţele” o semnificaţie personală, profundă legată de copilărie, care trebuia căutată dincolo de interpretările psihanalitice sau populare ale visului.

“Ce s-a întâmplat acum zece ani”?, l-am întrebat pe bărbatul cu visul. “A, fratele meu a construit pe locul casei părinteşti şi, în plus, a murit cel de-al doilea nuc de lângă casă.” Prin diferite tatonări şi întrebări, bărbatul şi-a amintit cât de mult era legat afectiv de cei doi nuci din copilărie. “Mă lipeam cu spatele de trunchiul lor şi simţeam cum mă încarc cu energie. Apoi, eu şi fratele meu ne urcam pe casă, luam nucile cu mâna şi le cojeam.” “N-ar putea fi cele două beţe din vis chiar cei doi nuci din copilărie?”, l-am întrebat dintr-o dată. Omul a rămas puţin pe gânduri şi, cu o mirare fantastică, mi-a spus: “Ştiţi că aveţi dreptate? Îmi amintesc acum că luam beţe din nuci, le cojeam şi făceam din ele fluieraşe. Dumnezeule, cele două beţe care mă făceau să văd lumea de sus erau nucii, care-mi dădeau energie. Să ştiţi că, în ultimii zece ani n-am mai avut energia de odinioară, au fost ani stresanţi şi în toată vremea asta nu ştiu ce aş fi dat să visez din nou că mă ridic în aer cu beţele şi să mai simt bucuria aceea la trezire!”.

Iată ce interesant i-a transmis omului propriul său inconştient faptul că-şi rupsese legăturile cu energia copilăriei, o dată cu moartea celor doi nuci. Ce frumos i-a transmis inconştientul că era în comuniune cu cei doi nuci, a căror energie îi hrăneau inima şi trupul. Visul se repeta când nucii trăiau. Omul era la Bucureşti atunci, dar comuniunea omului cu ei continua în suflet chiar şi la distanţă. Nucii din copilărie îl purtau într-o stare de transcendenţă în vis, o stare care se prelungea apoi în realitatea existenţei, oferindu-i o perioadă de timp postvis,  în care era de-a dreptul fericit.

Se spune că, pentru a ne încărca cu energie, trebuie să menţinem comuniunea cu natura; să mergem desculţ prin iarbă ori să luăm un pom în braţe. Când îmbrăţişăm un pom cu toată inima, pomul ne răspunde cu o îmbrăţişare, pe care o simţim energetic, ca pe o stare deosebită de bine. Iată că visul acestui om spune cu mult mai mult; pomii pe care-i iubim continuă să ne iubească şi să ne dea energie chiar la distanţă. Când pomii au murit, a încetat visul cu cele două beţe, iar vitalitatea şi starea de spirit a omului s-au schimbat. În nucii aceştia era seva copilăriei, sursa de hrană şi de “cântec”( căci nu din întâmplare beţele reale se transformau în fluieraşe)!

Hrana numită iubire şi bucurie a copilăriei poate sta ascunsă în simboluri, pe care inconştientul ni le transmite prin vise. Chiar dacă suntem oameni obişnuiţi, sufletul are acces la dimensiuni care trec hotarele experienţei obişnuite. Experienţa de a primi energie la distanţă – în timp şi peste timp – de la pomi, măcar şi pentru faptul că ei simbolizează bucuria copilăriei, este una incredibil de frumoasă. Pentru fiecare dintre noi există simboluri care fac legătura inconştient cu acel copil lăuntric, pe care-l putem readuce la viaţă, descoperind simbolul exterior care-i hrăneşte existenţa.

“La primăvară am să plantez doi nuci”, a conchis omul, uluit şi fericit, în acelaşi timp, pentru că a recunoscut în beţele din vis nucii din copilărie! Apoi, a înţeles că, pentru a visa din nou beţele care-i ofereau transcendenţa, respectiv plutirea şi puterea de a vedea lumea de sus, trebuie să readucă nucii la viaţă.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de