x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tamara von Tartasesti

0
Autor: Dorin Tudoran 03 Feb 2006 - 00:00
Tamara von Tartasesti


Trece lebedele-n zare./Eu ma uit, ele dispare...

Pana mai ieri ascultam visator Tamara, piesa lui Nicu Covaci. De la o vreme, ascult scarbit Tamara, piesa de dosar (penal ori nepenal, vom vedea), semnata de cuplul de cantautori Daniela si Adrian a lu’ Minune. Nu stim cum se vor termina pana la urma geamparalele incinse nu doar de "o anumita parte" a ei, ci de toata presa pe buza gropii de gunoi. Groapa in care Romania s-ar putea sa petreaca mai multe nopti suplimentare pana sa vada lumina zilei in Uniunea Europeana.
"Would you follow me some day?", se mai intreaba Nicu Covaci pe acelasi disc. "Ma vei urma intr-o zi?", se aude si blestemul sopranei de coloratura Ioana Maria Vlas, din spatele gratiilor printre care, pentru ea, vantu’ doar suiera, dar nu se grabeste sa i se alature.
Greu de stiut ce va aduce viitorul pentru mostenitorii Tamarei von Tartasesti. Tot ce stim este ca exceptionalismul romanesc a produs inca un paradox de proportii. De data aceasta, unul financiar: nu poti intra putred de bogat in real estate-ul nepotilor, decat daca traiesti sarac lipit pamantului si mori cu o pensie de mizerie.
Toti invingatorii electorali postdecembristi si-au format cabinetele si dependintele aferente acestora din "tehnocrati", prezente despre care tot ce au putut intelege romanii este ca sunt un fel de extraterestri care stiu sa fure mai bine ca orice pamantean - atat in extra, cat si in intravilan.
Prietenul meu Lingvistul ma intreaba daca prietenii nostri, ingineri, pot fi si ei considerati tehnocrati. "Nu", raspund eu. "Ei sunt poeti cu un extraordinar simt al umorului." "Sa stii ca ai dreptate", zice Lingvistul. "Unii scriu poezii in care se iau singuri peste picior. Uite si dovezi", adauga el.
Deschid documentul atasat mesajului electronic si nu pot sa nu-l ofer spre lectura si cititorilor Jurnalului National:

Intr-o balta neagra,
Patru ochi luceste.
Ce sa fie oare?
Cred ca e doi peste

Pe un camp cu viorele,
Crestea numai ghiocei.
Si-a venit mandrele mele
Si le-a cules ei pe toti.

Creste iarba, iarba deasa,
Perpendicular pe casa.
Vine calul si o paste,
Alta iarba se dezvolta.

Tara mea cu rauri multe
Si cu frunze si cu flori.
Ai in tine-o populatie
De mai multi locuitori.

Si din bolovani cu apa
S-au format inspre Apus,
Muntii tai de incretire,
Orientati cu varfu-n sus.

As putea fi intrebat ce legatura au aceste versuri cu inceputul acestui articol? Nu stiu. Strans cu usa de o asemenea intrebare, as putea intreba la randu-mi: dar intre Uniunea Europeana si localitatile Munchausen, Tartasesti si Urlati ce legatura exista? Dar intre Zambaccian nr. 16 si Mihaileanu nr. 2? Dar intre declaratia dlui Adrian Nastase, de pe cand era premier, "Toata lumea umbla cu coruptia in gura, dar nimeni nu aduce dovezi" si refrenul zilei "... dar l-am prins cu osu’n gura"? Dar intre prezumtia de nevinovatie si certitudinea ca toti ceilalti sunt niste tolomaci?
Ehei, la intrebari ne pricepem toti; la raspunsuri ne cam poticnim. De aceea, prea multe dintre raspunsurile la chestiunile romanesti postdecembriste sunt ca zburatoarele amfibie din finalul poeziei magistral inginerite:
Trece lebedele-n zare.
Eu ma uit, ele dispare...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de