x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tampenie si tradare

Tampenie si tradare

de Radu Tudor    |    04 Iul 2006   •   00:00
Tampenie si tradare

Daca ne-a salvat ceva pana la intrarea in NATO in 2002 a fost cooperarea cu SUA. Washingtonul a inteles valoarea strategica a tarii noastre mai bine decat orice capitala europeana. Cand cancelariile europene ne deschideau usa cu lantul pus, americanii ne-au intins o mana.

Armata Romana trece zilele acestea, fara voia ei, printr-un moment de criza. Cel desemnat sa apere interesele sale, adica ministrul politic al Apararii, a facut exact pe dos. A introdus jocul politic in Armata, ceea ce este interzis prin Constitutie. A girat actiuni de politie politica prin intermediul serviciului secret al Armatei, organismul cu cea mai lunga si frumoasa traditie din istoria Romaniei. Generali importanti au fost amenintati ca zboara "in 15 secunde" daca nu executa ordinele politice.

Sunt de 15 ani martor al evolutiei Ministerului Apararii Nationale. I-am cunoscut personal pe toti ministrii, pe sefii Statului Major General. Toti au contribuit, asa cum s-au priceput, la mentinerea Armatei Romane in topul increderii romanilor. S-a spus, pe buna dreptate, ca Armata a reprezentat varful de lance al integrarii noastre in NATO. Printr-o relatie privilegiata cu SUA in special, MApN a reusit sa traga dupa el decizia politica. Nicolae Spiroiu, Gheorghe Tinca, Victor Babiuc, Constantin Dudu Ionescu, Sorin Frunzaverde, Ioan Mircea Pascu. Toti acestia au inteles ca in primii ani ai democratiei romanesti, lipsa unor performante economice consistente ori unele derapaje politice pot fi compensate printr-o relatie transatlantica de anvergura in planul securitatii.

Daca ne-a salvat ceva pana la intrarea in NATO in 2002 a fost cooperarea cu SUA. Washingtonul a inteles valoarea strategica a tarii noastre mai bine decat orice capitala europeana. Cand cancelariile europene ne deschideau usa cu lantul pus, americanii ne-au intins o mana. De la generalul Shalikashvili, seful Statului Major Interarme in anii ’90 si Secretarul de stat Madeleine Albright pana la Condoleezza Rice si George Bush, avem un parteneriat consistent, cu puternica incarcatura strategica. Politica noastra externa si de securitate a devenit si altceva decat un joc etern la sapte capete multumita lectiei americane.

Am scos capul in lume, despre militarii romani se vorbeste la superlativ, Pentagonul isi va stabili baze pe teritoriul nostru, serviciile de informatii au un nivel fara precedent de cooperare in domeniul antiterorist. Romania nu ar fi avut niciodata un statut atat de bun in NATO daca nu ar fi intrat de mana cu SUA, pe usa din fata a Consiliului Nord Atlantic. Aveam si azi acelasi complex provincial si eram macinati de scenarii fanteziste, privind jocul murdar al Vestului impotriva napastuitei Romanii.

Cu unele mici dezamagiri de parcurs, de ambele parti, relatia Bucuresti-Washington e singurul lucru perfect functional din politica noastra externa si de securitate.

Seful Statului Major General afirma recent ca elita Armatei in privinta pregatirii si aptitudinilor sunt militarii intorsi din teatrele de operatiuni. Scorpionii Rosii, Soimii Carpatilor si altii reprezinta acei profesionisti de top pe care ne bazam pentru apararea nationala.

Evident, orice lucru bun se obtine cu sacrificii. Dar sa speculezi in scop politic moartea unor eroi, sa torpilezi relatia esentiala cu SUA si Marea Britanie, sa generezi chiote de satisfactie pe la Moscova pentru haosul in care arunci securitatea nationala romaneasca, inseamna ca esti tampit sau tradator. Cunoscand personajul, e mai degraba vorba despre amandoua.
×
Subiecte în articol: editorial