x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţara din cârciumă

0
Autor: Marian Nazat 16 Apr 2010 - 00:00
Ţara din cârciumă


Rusia e, indiscutabil, ţara din samovar, Bulgaria, din conservă, Franţa, din muzeu, Anglia, din turn, Turcia, din moschee, Italia, din capelă, Elveţia, din bancă, Olanda, din lalea, Egiptul, din piramidă, SUA, din "zgârie-nori", China, din Marele Zid, Norvegia, din fiord, şi exemplele nu se opresc aici.

La fel de precis, România e ţara din cârciumă (Sau ţara cu epoleţi?). Păi, ce eveniment e sărbătorit de român în afara crâşmei? Naşterea progeniturii acolo se cinsteşte, ca şi botezul, ca şi aniversarea, ca şi majoratul, ca şi onomastica. Nici nunta nu-şi află altundeva desfăşurarea, iar, mai nou, pomenirea răposaţilor se face între chelneri şi frapiere. Ce mai tura-vura, cârciuma e instituţia fundamentală a României, temelia!

Despre ea a scris cu sarcasm şi ironie Caragiale şi nu ştiu vreun scriitor s-o fi ocolit în paginile sale. Capşa era cândva buricul lumii dâmboviţene, unde se punea totul la cale. Nimic important din soarta românilor nu se petrecea în altă parte decât în celebrul restaurant. Politicieni şi oameni de presă, negustori şi industriaşi, artişti şi poeţi ori dame de larg consum se îngrămădeau pentru a rezolva ceva în locanta din centrul Bucureştilor nărăviţi la lene şi coterii. "Capşe" mai mici se iţiseră pretutindeni, în fiecare orăşel de pe întinsura patriei sfârâinde pe grătarul sporovăielii cu merchez.

Comuniştii au destabilizat o vreme cultul cârciumii, dar nu mult. Un timp numai, până ce-au simţit gustul burghez al şpriţului bine sifonat şi-al mizilicului stropit cu ţuică. Dar înflorirea "cârciumismului" s-a produs cu adevărat în ultimii 20 de ani, în plin avânt al democraţiei de pahar. Partidele s-au înfiinţat pe tejghea, coaliţiile guvernamentale s-au tocmit pe gheridon, în clinchetul pocalelor parfumate cu buchete de beciuri domneşti.

În "scundele taverne mohorâte" şi pe "bănci de lemn" s-au aranjat, de asemenea, învârtelile noilor miliardari, ridicările în rang ale protejaţilor puterii ori execuţiile proscrişilor din interese politice. "Golden blitz" a devenit siglă băsesciană, iar "Potcoava" şi "Cireşica", puncte de lucru ale Preşedinţiei. În atmosfera de veşnică mahmureală electorală, pesediştii şi pedeliştii se înghesuiau prin WC-urile de la "Doina" şi-şi pipăiau obscen platformele politice. "Şarpele roşu" era fundătura unei boeme actoriceşti duse de timpuriu tocmai din autodevorarea asta bahică.

Cu ciorba de burtă pe genunchi şi cu fuduliile pe capac, mesenii râvnitori la expedientele ademenitoare îşi abandonează inhibiţiile şi-şi descoperă priceperi nebănuite altfel. Cumetrii şi încrengături familiale profitabile. Masa are, evident, un cap, şi capul acesta e menit să încurce sau să descurce sforile altora, să garanteze caracterele subalterne şi să le promoveze oriunde se iveşte o pleaşcă. Şi să soarbă aldămaşul, desigur!

Aşa că deloc întâmplătoare alegerea "Selectului" în dezvoltarea afacerilor, nu doar judiciare, ale nefericitului senator Voicu, linşat mediatic ca nimeni altcineva. Mişmaşul remeşist cu caltaboşi fusese şi el prins pe peliculă într-un birt, prin fanta parşivă a brichetei procurorilor anticorupţie. Şi nu era prima oară când muşteriii combinatori se întâlneau în tovărăşia ţapilor cu bere, căci dosarele de ciubuc şi şpagă se pritocesc în cârciumi, nicidecum în biblioteci. Din codru, a cărei frăţie a cântat-o cu duioşie, românul a dat buzna la bodegă.

Cu ţoiul în faţă, a simţit cum i se dezleagă limba şi i se aprinde, în lăudăroşenia gonflată, glagorea. Iar vorbele aduc vorbe, vorbele, cam întotdeauna, necazuri, necazurile, disperarea, şi disperarea, nevoia salvatorului contra cost. Pila, propteaua, şmecherul descurcăreţ, naşul... Alcoolul dospeşte trufia şi îmborţoşează mârlănia, scoate sălbaticul din cavernă şi-i aţâţă proasta creştere.

Odată cherchelit, orice e posibil, prostul se închipuie deştept, săracul, bogat, prăpăditul, puternic, caporalul, general, viciosul, virtuos şi câte şi mai câte. Beţivanilor nu le lipseşte niciodată "galeria", mereu pregătită să toarne, să înregistreze şi să tranzacţioneze compromisuri.

Dacă s-ar întocmi o istorie a cârciumii neaoşe, am înţelege altcumva România... profundă. Şi noi, şi străinătatea încă oripilată de straniile obiceiuri ale meleagului românesc.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de