x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ţara fără guvern

Ţara fără guvern

de Ana-Maria Păunescu    |    29 Apr 2012   •   10:06

Cand te-astepti mai putin, cand ti-e lumea mai draga si fotoliul mai comod, vine o motiune de cenzura si iti ia tot. Functie, planuri, socoteli. La altele nu ne pricepem, dar la schimbarile bruste suntem, probabil, printre primii. Si, in fond, cui si de ce sa plangem de mila? Fostul nostru guvern, in mai bine de doua luni cat a avut tara in maini, s-a lovit in permanenta de fel de fel de descoperiri de ultima ora, care i-au dovedit ilegitimitatea. Si, chiar si in aceasta situatie, lasand la o parte analizele politice amanuntite, la care se pricep foarte putini, e simplu de observat ca, totusi, guvernul MRU, sau cum i s-o mai zice in cercurile inalte ale societatii, a lasat in urma ceva: liber de 30 aprilie!

Bineinteles, ziua libera a bugetarilor, pe care, iata, ei nici nu au mai apucat-o la post, se va recupera. Asta pentru ca niciodata o veste buna nu vine fara o veste proasta. Cat de ironica este existenta omului? Sa ajungi la guvernare, sa te lauzi ca numai tu detii reteta secreta catre calea cea buna, sa te bati cu pumnii in piept pentru a-ti dovedi corectitudinea fara limite si dorinta nestapanita de schimbare si, deodata, intr-o vineri la pranz, sa vina o motiune peste tine si sa-ti mute din loc ecusonul, domiciliul de serviciu si subordonatii. Si, de parca nu ar fi fost destul de mare pedeapsa, sa vezi cum in urma ta ramane doar decizia unei zile libere pentru angajatii statului si, bineinteles, promisiunea deloc generoasa ca respectiva fapta buna va fi urmata riguros de o sambata de lucru ca la carte.

Nu spun ca de acum inainte ne asteapta numai decizii de prima mana sau schimbari exceptionale. Nu spun ca de poimaine incolo ne vom suprinde inconjurati doar de oameni capabili, ca vietile noastre se vor redresa, in detaliu, ca-n desenele animate, in cateva secunde. E imposibil sa castigi intr-o luna, in doua, in zece, ce ai pierdut, picatura cu picatura, in ani de zile. Am urmarit desfasurarea votarii motiunii de cenzura si am aflat printr-un SMS, cand eram la facultate, rezultatul. Inchisa intre peretii celui mai mare amfiteatru din partea noastra de cladire, vedeam realitatea mult mai lejer, nici macar nu eram pe deplin constienta de consecinte, dar mi-am dat seama, vorbind cu cateva dintre colegele mele, ca tinerii sunt preocupati de politica si de viitor, ca si lor, desi li se reproseaza superficialitatea si, uneori, inconstienta, le pasa de motiune, de culoarea partidului care conduce, de numele prim-ministrului desemnat.

In rest, suntem buni la dat pronosticuri, mai ales dupa ce rezultatul e furnizat, pe surse, de cate un breaking news. A cazut guvernul, am trait-o si pe asta, ramane de vazut cat de bine ne va fi de acum incolo. E clar, cei care au ramas in picioare trebuie sa-si contureze macar o parte din promisiuni, daca vor sa obtina rezultate bune la urmatoarele alegeri. Pentru doua-trei zile, suntem o tara fara guvern, careia nu-i place sa ramana datoare: cum nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, pentru ca ei ne-au dat liber o zi, motiunea le-a dat liber de tot. Fara recuperare sambata!

×