x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţara în care caprele dorm în altar

0
Autor: Lucian Avramescu 22 Ian 2008 - 00:00
Ţara în care caprele dorm în altar


CIORNE
Europa, citesc în ziare, ne-a alocat fonduri însemnate pentru reînvierea podgoriilor româneşti. Cine se ocupă însă cu asemenea fleacuri? Ministrul viilor şi al arăturilor îşi face agenda după cum strănută Traian Băsescu. Guvernul, pe bucăţele şi în ansamblul lui, se ocupă de Traian Băsescu. Poporul, alegătorii, presa, serviciile, armata se ocupă de Traian Băsescu. Traian Băsescu însuşi se ocupă de Traian Băsescu. Ajuns la Bucureşti deschid televizorul. Traian Băsescu, vânăt şi încordat ca o sfeclă, urlă la ministrul Justiţiei, pe care, înţeleg, îl va băga la "cremenal".



CIORNE
Zăpada, uniformă şi virginală până ieri, s-a scurs în gârliciurile mici şi neştiute ale pământului. Relieful podgoriei Valea Călugărească pare compus, duminică la prânz, din resturi de pâine neagră azvârlite alandala. Nici o curbă întreagă, nici o vie rămasă în ciclul anual al producţiei. Mărăcini, rugi şi curpeni, pustietate. Faima marii podgorii s-a topit o dată cu zăpezile, cu timpul, cu moartea. Două turme de oi, pe două pante, în oglindă. Ciobanii, prieteni, se strigă şi se înjură. Lâna oilor e cafenie şi cară în ea puzderie de ciulini şi turiţă. Botul animalelor amuşinează şi aleg uscăturile vegetale de anul trecut. Aici, undeva, exista proprietatea, nu mare, a unui podgorean. Faima vinurilor lui ajunsese până în ţara lui Voltaire. Producea anual un număr limitat de sticle arvunite de cele mai stilate restaurante pariziene la preţuri fabuloase. Se zice că era cel mai scump vin. Podgoreanul cultiva doar un soi de viţă autohton. Recapitulez în minte soiurile româneşti pe care le ştiu: Băbeasca Neagră, Băbeasca Albă, Crâmpoşie, Tămâioasă Românească. Bunicul meu cultiva ca soiuri de masă Coarnă sau Ţâţa Vacii. Nu apăruseră în podgoriile noastre Chardonne, Riesling, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon. În loc de Ţâţa Vacii s-a trecut la un soi de masă care se cheamă Italia. Boabe mari şi fade. Mănânci parcă prune din plastic.  


Unde-s viile faimosului podgorean? Urc spre un castel care se vede în ruină sub buza dealului. Un tânăr, cu o căciulă şleampătă, îndesată pe o ureche, mă întreabă dacă nu i-am văzut caii. Nu i-am văzut. Al cui e castelul ăla? – îl întreb la rându-mi. Eu, zice tânărul, sunt din Moldova. Stau la ferma aia din vale.


Ferma din vale e şi ea o ruină. Pe o aţă stau înşirate câteva perechi de izmene. Urc. Mă zgârii în rugii de mure, pitiţi parşiv între tufele de măceş şi spalieri căzuţi pe o rână. Pătrund printr-o arcadă de zid. Uşi, ferestre, vitralii au dispărut. La etajul secund, care îngustează construcţia solidă a parterului şi a primului etaj, se văd trei arcade în stil brâncovenesc. În interior au crescut mărăcini. Într-o încăpere mai mică, un pat improvizat din coceni de porumb. Deasupra, o pătură ferfeniţită şi o pereche de jeanşi feminini, număr mic, părăsiţi parcă în grabă. Alături, acoperită parţial de zăpada intrată prin găurile peretelui, un rest de revistă porno. Idila care se consumase aici, întreruptă brutal de un neavenit, avusese pesemne nevoie de un stimulent grafic. Fata fugise în fundul gol.  


În toamna trecută, mergând de la Ceptura spre Urlaţi, tăind în două podgoria Dealu Mare, am găsit pe o vale, a Suriului sau a Urloiului, nu mai ţin bine minte, un loc la fel de pustiit şi tragic. Mi-a atras atenţia o bisericuţă înconjurată şi ea de buruieni şi mărăcini, părăsită de zeci de ani. Câteva cruci indicau un mic cimitir ai cărui morţi fuseseră uitaţi de lume, de urmaşi. Morţii nepomeniţi mai mor o dată. În pridvorul bisericii dormeau, în soarele amiezii, câteva capre. Alte câteva se strecuraseră înăuntru prin uşa căzută din balamale şi se odihneau în altar. Am strigat repetat să mă audă stăpânul caprelor. Nimic. L-am găsit dormind sub o tufă de gherghine. Bun adăpost ai găsit caprelor! – zic eu. Se trag şi ele la umbră, zice bărbatul, nemulţumit că l-am trezit dintr-un somn la care concurase vârtos sticla cu ţuică de alături. Ale cui au fost viile astea, casele (se vedeau două-trei case părăsite în vale), biserica? Nişte boieri, răspunde plictisit omul. Cică au murit demult. Au nişte fete, dar şi alea au acum peste 80 de ani şi trăiesc prin străinătăţuri.


O statistică, alcătuită de mine cu pasul, spune că mai puţin de o zecime din sutele şi miile de hectare de podgorie de la Valea Călugărească, Dealu Mare, Ceptura, Tătaru, Malu Roşu sunt cultivate. În rest, pustietate. Europa, citesc în ziare, ne-a alocat fonduri însemnate pentru reînvierea podgoriilor româneşti. Cine se ocupă însă cu asemenea fleacuri? Ministrul viilor şi al arăturilor îşi face agenda după cum strănută Traian Băsescu. Guvernul, pe bucăţele şi în ansamblul lui, se ocupă de Traian Băsescu. Poporul, alegătorii, presa, serviciile, armata se ocupă de Traian Băsescu. Traian Băsescu însuşi se ocupă de Traian Băsescu. Ajuns la Bucureşti, deschid televizorul. Traian Băsescu, vânăt şi încordat ca o sfeclă, urlă la ministrul Justiţiei, pe care, înţeleg, îl va băga la "cremenal". Nici n-a pus-o bine, zic, ministru pe Norica Nicolai şi s-a şi dat la ea. M-am păcălit. "Profesorul" îl ameninţă pe interimarul Meleşcanu! Aliniată în spate, curtea de juri a preşedintelui ţipă aşijderi: "la cremenal", "la cremenal". Se disting, mânioase, vocile Elenei Udrea şi Emil Boc. Dincolo de geamuri rugineşte România.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de