Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Şi a lui Sandu Gheorghiu din Braşov. Lucru evident încă de pe vremea când au fost compuse versurile poeziei "Ţara noastră". Care, aşa cum bine a anticipat George Coşbuc, a devenit o "pajişte albastră" cu ocazia inundaţiilor care au dat buluc în mod inopinant şi brutal, cu nesimţire aş putea spune, peste "ţara noastră" care "e a noastră" şi deci carevasăzică nu a inundaţiilor. Care sunt, pe cale de consecinţă, deşi s-au umflat de-au dat p-afară, nişte prost-crescute fiin'că au luat-o aşa, telelee-lee, de capul lor, prin câmpiile, satele şi oraşele ţării noastre.
Tonul ăsta de băşcălie sper să nu jignească pe nimeni, îmi cer scuze dacă am lezat anumite sensibilităţi. Însă nu pot discuta altfel despre peisajul pe care mi l-au dezvăluit apele astea care au măturat "ţara noastră" care "e a noastră" deci şi a celor care compun Cabinetul Emil Boc, această tautologie a actului de guvernare precum celebra licenţă poetică deja menţionată, la care se poate adăuga nu mai puţin cunoscuta "dealu-i deal şi valea-i vale". Aşa şi Emil Boc e Emil Boc şi cu Moţiune de Cenzură şi fără Moţiune de Cenzură, şi demis şi în funcţiune, şi pe apă, şi pe uscat. Este un monument de stabilitate. Mic, da' bine-nfipt. Acum îl văd că parcă e şi mai agresiv, nu ştiu cum să zic, aşa, mai năbădăios parcă, mai plin de energie, mai vioi. Parcă abia acum s-a luminat pe de-a-ntregul la minte, dă impresia că de-acum încolo ştie al naibii de bine ce trebuie să facă.
Privindu-l cum zburdă pe scările guvernului, cât de liber se mişcă pe câmpiile ţării care e şi a lui, asta e, n-ai ce să-i faci!, a zis-o poetul, cât de sigur pe sine clămpăneşte nişte cuvinte, ai impresia că ce a fost până acum nu a fost decât încălzirea. Rodajul, cum ar veni. Zău aşa, inundaţiile astea mi-au scos la suprafaţă un Emil Boc dramatic de ilar. (După ce că e tautologic din punct de vedere al existenţei politice, mai este şi cacofonic din punct de vedere ontologic: dacă vrei să spui despre el "Emil BoC CA" iese o ditamai cacofonia.)
Deci, revin, siguranţa de sine pe care o afişează Emil Boc a alunecat într-o aroganţă care nu poate stârni decât zâmbete compătimitoare ori ironii aspre. De unde până mai ieri era un ameţit, un mic profitor al politicii, un carierist de duzină care-ţi putea deveni chiar simpatic la o adică, deodată s-a-nvârtoşat, s-a umflat tărâţa-n el de numa'-numa'.
L-aţi văzut cum s-a dat la muncitorii ăia de pe Şoseaua de Centură a Capitalei care-l huiduiau? De râsu' lumii, nu alta. Deci, asta spun, de când cu inundaţiile astea, de fapt, mai exact, de când cu măsurile de austeritate, Emil Boc am impresia că se imaginează un fel de Ceauşescu, le ştie el pe toate, e tătucul nostru, are el soluţii pentru orice. Cine a fost Ceauşescu ştim, cine e Emil Boc ştim. Cine conduce "ţara noastră" care-i a noastră iarăşi ştim. Domn'e, da' cine e Sandu Gheorghiu din Braşov ştim? Sandu Gheorghiu din Braşov e unu', un cetăţean să-i spun, ca să nu fiu lipsit de politeţe, care la viaţa lui a lucrat la Canalul Dunăre - Marea Neagră şi care, cu ocazia inundaţiilor, l-a rugat pe primul-ministru Emil Boc să deschidă puţin ecluzele pentru că ele au fost proiectate şi cu scopul ăsta, de a atenua debitul fluviului. Eu zic să mai repet o dată şi gata: cetăţeanul Sandu Gheorghiu din Braşov l-a rugat pe primul-ministru Emil Boc să deschidă niţel ecluzele ca să diminueze debitul Dunării.
